fbpx
 
Ei nu știu ce este Crăciunul! Povestea tristă a nouă frați din Botoșani care au numai 9 și 10 la școală

Ei nu știu ce este Crăciunul! Povestea tristă a nouă frați din Botoșani care au numai 9 și 10 la școală


În localitatea Codreni, din judeţul Botoşani, nouă copii îşi duc traiul cu stomacul gol şi fără hăinuţe. Sunt săraci şi se înghesuie în două paturi, iar cei care nu mai au loc dorm în vatra sobei.

 

Le-a venit rândul lui Costeluș şi Neculai să doarmă în vatră. Culcuşul s-a încălzit de la focul din sobă, dar e tare întunecat, iar copiii ies de aici murdari şi pe dinţi de funingine.

 

În cele două cămăruţe de numai 16 metri pătraţi, cu doar două paturi, se înghesuie în total 12 suflete. Fata cea mare are 23 de ani şi la rândul ei are trei copii mici, dar nu se înţelege cu soţul, aşa că stă cu mama şi frăţiorii ei. Şi mama s-a despărţit de soţ, pentru că se certau mereu. Acum singurele care veghează asupra celor mici sunt mama şi bunica.

 

„Dormim îngrămădiți. Unul peste altul. Unul la picioare, unul lângă cap, o serie în sobă. După ce se potoleşte focul, ei se băgă în sobă şi dorm acolo. Nu avem unde. Doarme o seară ăsta, după aia celălalt. Fac cu rândul", a spus Brânduşa Ilaș, mama celor nouă copii.

 

Doi dintre fraţi sunt plecaţi la şcoala ajutătoare din Dorohoi. Unul dintre ei are numai note de 9 şi 10 şi primeşte bursă de merit. Acasă însă ai lor abia se descurcă de pe o zi pe alta din alocaţii şi ajutorul social.

 

„Până vine alocaţia nu am ce să mănânc. Nu îmi dă nimeni pentru că sunt străină. Am mâncat şi mămăligă goală sau cu ceapă. Şi copiii la fel. Ce mâncăm noi, aia şi ei", a mărturisit mama.

 

Preotul satului e singurul care îi mai ajută pe sărmani. Le oferă copiilor o masă caldă, în fiecare zi, atunci când se întorc de la şcoală.

 

„Erau prin cimitir. Mă întrebam ce căuta pe acolo, dar ei săracii căutau lumânări. Vai de viaţa lor. Atunci am zis că aceşti oameni trebuie ajutaţi", a spus preotul Gheorghe Găină.

 

„Nu au nici mâncare câteodată dar copiii merg la şcoală. Nu au absenţe. Sunt copii silitori şi inteligenţi. Mama îi îngrijeşte aşa cum poate", a spus şi Ligia Viziteu, asistent social.

 

Dacă l-ar întâlni pe Moş Crăciun, copilaşii nici nu ar şti ce să îi ceară mai întâi, pentru că totul le lipseşte. Nu îndrăznesc să-şi dorească jucării, conştienţi că au nevoie de mâncare şi hăinuţe călduroase.

 

Dacă doriţi să îi ajutaţi, îl puteţi contacta pe preotul Vasile Găină la numărul de telefon 0743.186.878.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31