fbpx
 
Un robot care juca șah cu un băiat de 7 ani i-a rupt degetul în timpul partidei (VIDEO)

Un robot care juca șah cu un băiat de 7 ani i-a rupt degetul în timpul partidei (VIDEO)


Un robot jucător de șah, aparent nemulțumit de mișcările rapide ale unui băiat de șapte ani, i-a rupt degetul în timpul unui meci de la Moscow Open.

„Robotul a rupt degetul copilului”, a declarat Serghei Lazarev, președintele Federației de Șah din Moscova, pentru agenția de presă TASS, după incident. Acesta a adăugat că mașina a mai jucat și alte partide înainte fără să dea semne de supărare.

Un videoclip din 19 iulie, publicat pe Telegram, arată cum robotul a prins cu brațul său degetul copilului de șapte ani și l-a strâns timp de câteva secunde, până când o femeie alături de trei copii l-au salvat pe cel mic, scrie The Guardian.

Serghei Smagin, vicepreședintele Federației de Șah din Rusia, a declarat că incidentul ar fi avut loc deoarece copilul a „încălcat” regulile de siguranță și a făcut următoarea mișcare prea repede.

„Există anumite reguli de siguranță și copilul, se pare, le-a încălcat. Când a făcut mișcarea, nu și-a dat seama că mai întâi trebuie să aștepte. Acesta este un caz extrem de rar, primul din câte îmi amintesc”, a spus vicepreședintele.

În plus, acesta a mai precizat că băiatul, care are degetul în gips, este în regulă și a jucat chiar a doua zi.

În schimb, părinții băiatului ar fi contactat parchetul.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31