Constituirea statului românesc a fost prima bătălie politică și diplomatică pe care prima generație de liberali a câștigat-o după revoluția de la 1848. Secolulul al XIX-lea a fost secolul liberalismului care a reprezentat pentru societatea românească momentul cuplării la spaţiul cultural şi politic al Europei Occidentale. Pentru tineri precum I. C. Brătianu, Dimitrie Brătianu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti etc., declanşarea revoluţiei de la 1848 reprezenta ocazia mult aşteptată pentru afirmarea în spaţiul românesc a unor valori precum libertate individuală, egalitatea în faţa legii, garantarea proprietăţii etc, principii şi idei care făceau parte deja din vocabularul lor politic.
Experienţa acumulată după înfrângerea revoluţiei avea să-i determine pe cei mai mulţi dintre ei să se angajeze într-o amplă acţiune de convingere a opiniei publice europene şi a liderilor politici importanţi cu privire la necesitatea şi utilitatea, chiar şi pentru interesele lor, a constituirii unui stat românesc unitar la nordul Dunării. Reuşind să cointereseze în acest proiect national marile puteri, mai întâi în acceptarea lui Alexandru Ioan Cuza în fruntea Principatelor Române şi apoi în recunoaşterea lui Carol de Honezollern ca monarh constitutional, liberalii și-au adjudecat statutul de întemeietori ai statului românesc modern unitar.