fbpx
 
Un bloc aprobat de Primărie la o adresă este, în realitate, la alt număr, la peste 300 de metri depărtare. Specialiștii spun că n-au pomenit în viața lor un asemenea caz. Certificatul de urbanism are menționată adresa Nicolina 98, unde este un maidan liber. Schița însă arată un teren de 400 mp, înghesuit între alte blocuri, pe adresa Nicolina 76. Arhitecta Angela Ioan spune că e greșeala cadastriștilor. Aceștia neagă: „Măsurătorile se fac la milimetru, cu GPS”. Primăria tace deocamdată într-un caz fără precedent.

 


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism pentru care a prezentat un  certificat de înmatriculare pe care era aplicată, în fals, o ştampilă care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice.

 


Fostul deputat Florin Popescu a fost condamnat, miercuri, de instanţa supremă, la un an de închisoare cu executare pentru conflict de interese şi fals. De asemenea, Florin Popescu a fost acuzat şi de fals în declaraţiile de avere. Decizia magistraţilor este definitivă, informează News.ro.

 

Completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat, miercuri, pe fostul deputat Florin Popescu, la un an de închisoare cu executare.

 

Judecătorul Maricela Cobzariu a făcut opinie separată, în sensul respingerii contestaţiei procurorilor care au atacat decizia de achitare a inculpatului, pronunţată de trei judecători de la instanţa supremă.

 

În iunie 2014, fostul deputat Florin Popescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), sub acuzaţia de conflict de interese.

 

Florin Popescu a fost acuzat că, în perioada în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contracte de lucrări cu firma Procor, la care fusese acţionar, şi pentru fals în declaraţiile de avere din perioada 2008-2011.

 

Conform acuzaţiilor, în perioada august 2008 - noiembrie 2010, Florin Popescu a semnat şapte acte adiţionale la un contract de lucrări încheiat între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi SC Procor SA, la care acesta, împreună cu tatăl şi fratele sau, a fost acţionar până în 14 iulie 2008.

 

În plus, Popescu şi-ar fi completat în fals declaraţiile de avere aferente anilor 2008 - 2011.

 

În octombrie 2015, trei judecători de la instanţa supremă au decis să-l achite pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Procurorii au contestat, însă, decizia la Completul de 5 judecători al instanţei supreme.

 

În prezent, Florin Popescu este încarcerat în urma unei condamnări de doi ani de închisoare cu executare primite în martie 2016. El a fost găsit vinovat după ce a cerut de la o firmă zeci de tone de pui grill, pe care i-a distribuit în scop electoral, la alegerile locale din 2012.

 

În rechizitoriu, procurorii arată că, în 2012, Florin Popescu, folosindu-şi influenţa şi autoritatea ce decurgeau din funcţiile de preşedinte al unui partid politic, l-a determinat pe un denunţător să-i remită mai multe foloase necuvenite.

 

„Acestea au constat în cantitatea de 60.992 de kilograme de pui grill, în valoare de 485.500 lei, pe care ulterior a distribuit-o, în scop electoral, cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, cu ocazia campaniei electorale, pentru alegerile locale, din luna iunie 2012. În acea perioadă, Florin Popescu a candidat şi el pentru obţinerea unui nou mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa”, au susţinut anchetatorii.

 

(Sursa: digi24.ro)


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat un cetăţean din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

 

În ziua de 12 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, în P.T.F.Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul din Republica Moldova Nicolae C., în vârstă de 22 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.

 

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au solicitat conducătorului auto să prezinte, pe lângă documentele de călătorie şi permisul de conducere. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, ce purta însemnele autorităţilor din Republica Moldova, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, ocazie cu care s-a stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

 

În legătură cu cele constatate, Nicolae C. a declarat că a obţinut documentul respectiv în schimbul sumei de 100 de euro, de la un conaţional şi nu are cunoştinţă despre faptul că permisul în cauză este fals ori falsificat.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Pagina 14 din 14