fbpx
 
Penelistul Costel Alexe a fost înștiințat de autoritățile judiciare că a fost plasat sub control judiciar și este inculpat în dosarul penal care îl vizează. Fostul ministru al Mediului a fost acuzat recent de DNA că a primit mită 22 de tone de produse din tablă. Acesta ar fi pretins mita respectivă pentru alocarea cu titlu gratuit către o fabrică a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și pentru monitorizarea favorabilă a măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

Avem un nou erou local, care se preocupă de bunăstarea tinerelor aflate la început de carieră, grație șansei extraordinare oferite către Costel Alexe, președintele Consiliului Județean din Iași. O analiză recentă arăta că peste o treime din organigrama instituției a fost schimbată de la ultimele alegeri locale și până în prezent. Probabil este vorba de numiri și detașări pe funcții realizate pentru profesioniști ce prezintă o conduită impecabilă.

Cristian Adomniței, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, informează ZDI. Tribunalul Iaşi a pronuntat, vineri, 27 noiembrie, primele sentințe în Dosarul „Albumul”.

„Modernizarea tuturor drumurilor judeţene, crearea unei căi de acces la aeroport care să permită dezvoltarea zonei cargo şi un nou traseu pentru şoseaua de centură sunt proiectele de maxim interes pe care le voi dezvolta cu prioritate în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi”, declară deputatul PMP Petru Movilă.

Petru Movilă a înaintat Biroului Electoral Judeţean şi propunerile de candidatură la funcţiile de consilieri judeţeni.

Pagina 2 din 2