fbpx
 
Delegația condusă de premierul Marcel Ciolacu din care au făcut parte Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și Alexandru Stoica, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a întâlnit, vineri dimineață, cu oamenii de business din Iași.

Prioritate pentru Sănătate: investiții de sute de milioane euro în sistemul medical ieșean, susținute de echipa PSD. Doar trei exemple: Spitalul Regional de Urgență, Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” și Spitalul de Neurochirurgie. Aceste obiective vor consolida statutul Iașului de pol regional medical și vor ridica standardele la care vor fi tratați pacienții din întreaga Moldovă.

Dezvăluirea punerii în posesie a fost făcută în 2017 de publicația 7IASI: terenul a fost mutat de la Miroslava la Moara de Vânt

Dezvăluirea de azi, după 5 ani: retrocedarea în favoarea lui Gabriel Harabagiu s-a făcut peste rând, în fața altor ieșeni care depuseseră cereri și aveau dreptul de a primi teren

DNA îl acuză și de conflict de interese: ca viceprimar, știa că în Moara de Vânt se va construi Spitalul Regional, valoarea terenului crescând exponențial

Fostul viceprimar a fost pus în posesie în regim de urgență de Primăria pe care el însuși o conducea

Deși e al doilea județ din țară ca populație, Iașul a reușit în 9 ani să finalizeze proiecte europene de doar 736 milioane de lei din 8,3 miliarde de lei semnate

Procentele de absorbție din alte județe, în special din Ardeal, sunt mult mai mari: 22-25-30%

Lentoarea de la Iași este exasperantă: proiecte marginale, fără o linie clară de dezvoltare. Unele investiții n-au început după 9 ani de la declanșarea exercițiului bugetar

Avem o absorbție de 8,8% în 9 ani! Prezentăm lista pe Primăria Iași, cel mai mare beneficiar de fonduri europene din județ. Sunt proiecte care trebuiau terminate și, într-un deceniu, s-a decontat doar 1,5% din valoare

„La patru piloni importanți pentru dezvoltarea județului Iași s-au făcut, săptămâna trecută, pași concreți. Spitalul Regional de Urgență, autostrada A8 (Ungheni – Iași – Tg. Mureș), Aeroportul Internațional și Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” sunt pe drumul ireversibil al implementării.

Social-democrații ieșeni sunt consternați de ieșirea publică a unui consilier din cadrul Departamentul Monitorizare Implementare Proiecte Spitale Regionale (DMIPSR), o direcție subordonată Ministerului Sănătății. Bogdan Abalași a lansat, astăzi, pe o rețea de socializare o dezbatere publică cu un vădit conținut politic, chiar dacă, la acea oră, se afla în timpul programului și ar fi trebuit să fie preocupat de situația implementării spitalelor regionale din țară, în mod deosebit a Spitalului Regional de Urgență (SRU) de la Iași.

Bugetul național pentru anul viitor a fost aprobat astăzi. A fost un obiectiv al coaliției de guvernare și al PSD, să începem anul 2022 cu un buget aprobat de Parlament. Anul trecut România a fost nevoită să funcționeze luni bune fără un buget național, ceea ce a blocat multe proiecte.

Peste 200 de membri ai sindicatului Sanitas din regiunea de Nord Est au protestat astăzi în fața Prefecturii Iaşi. Protestul a coincis cu ședința directorilor de spitale din zona Moldovei, ședință la care reprezentanți ai Ministerului Sănătății au discutat consecințele aplicării masterplanului în următoarea perioadă.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31