fbpx
 
* Oradea are cinci parcări supraetajate construite de la zero în ultimii ani. „La noi sunt o prioritate, produc bani”, spune purtătoarea de cuvând a Primăriei Oradea
* Iașul n-are niciun metru de parcare subterană din fonduri publice. Zona UMF-Independenței este sufocată de mașini parcate pe toate trotuarele
* Sunt 6 ani de când Chirica vorbește de o parcare subterană la UMF. Nu a făcut absolut nimic. Iașul pierde milioane de euro și arată ca un bazar în zona centrală

Oradea și Clujul sunt orașele care în ultimii ani au făcut parcări sub- și supraterane pe bandă rulantă. Termină una, fac alta. La Iași, zona UMF, până spre jumătatea Copoului, arată ca un bazar de weekend în Pakistan. Sute de mașini ocupă trotuarele pe ambele sensuri, blocajele permanente creează nervi, aspectul zonei este dezolant.

* Dezvoltatorul basarabean a primit edificările la blocurile de pe Splai Bahlui-Metalurgie deși nu a respectat autorizațiile
* La inspecția Primăriei la al treilea bloc a adus un sistem multi-parking, iar a doua zi l-a scos
* Se obliga la 642 de locuri și a făcut 300. Atestatul de edificare a stat 6 luni pe biroul lui Mihai Chirica. REPORTER DE IAȘI va explica zilele următoare afacerea
* La unul din blocuri, în autorizație scria 257 locuri de parcare și a făcut doar 96
* Complexul trebuia să aibă, conform autorizației, 3.273 mp de spații verzi. Astăzi n-are niciun metru pătrat
* „Vor fi o mie și ceva de metri, o să văd”, afirmă azi dezvoltatorul Alexandru Palii
* Miza a fost uriașă: 523 apartamente, 12 milioane de euro profit net la un total construit de 36 milioane de euro

Falsuri grosolane, minciuni atestate cu ștampilă, ilegalități în cascadă. Proiectul imobiliar River’s Towers, al basarabeanului Alexandru Palii, înseamnă o afacere de 36 milioane de euro, cu un profit curat calculat minimal la 12 milioane de euro.

Există o legătură directă între lipsa cronică a locurilor de parcare, aglomerația din trafic, ineficiența transportului în comun și poluarea din Iași. Aceasta este punctul de plecare al soluțiilor pe care Cosette Chichirău, candidata USR PLUS, le-a prezentat în această campanie în privința traficului și a poluării. ”Ca să rezolv problema voi lucra pe mai multe planuri: voi amenaja parcări, voi îmbunătăți calitatea transportului public și voi găsi soluții pentru de fluidizare a traficului, atât prin investiții în infrastructură, cât și prin resistematizări rutiere. Poluarea este cauzată în mare măsură de trafic. Traficul este cauzat în mare măsură de faptul că transportul public este ineficient. Transportul public este ineficient pentru că pierde mult timp în blocaje. Iar blocajele se fac printre altele și pentru că străzile și intersecțiile sunt sugrumate de mașini parcate. De-asta trebuie să ne ocupăm de toate de la început”, a declarat Cosette Chichirău.

Atracții pentru întreaga familie, parc și facilități de recreere, supermarket și zonă de cumpărături, mix de servicii adaptat cerințelor locuitorilor, 137 locuri de parcare

Tupeul este maxim, pe măsura loviturii financiare. Popescu e unul din preferații cuplului Chirica-Harabagiu de la conducerea Primăriei. În PUZ și autorizație scrie parcări la subsolul blocurilor din Scala Residence, zona Bucium. Păcăleală: se vor construi apartamente la subsol, REPORTER DE IAȘI negociind chiar cu agenta de vânzări pentru o locuință. La 34 apartamente, cu 400 euro profit pe metru pătrat, lovitura lui Ștefan Popescu este de circa 1,2 milioane de euro. La banii aceștia te iartă până și șefii Primăriei. Amenda e simbolică. Haosul continuă în zona Bucium: una e ce spune Mihai Chirica despre poluare, ordine, locuri de parcare și alta este realitatea de sub nasul său. Ștefan Popescu e recidivist, dar continuă să primească autorizații de la primar. În urmă rămâne un cartier sufocat într-un oraș distrus pentru 100 de ani.

O analiză a Consiliului Concurenței arată că în cinci mari orașe, Brașov, Constanța, Iași, Timișoara, Cluj și Craiova, sunt în medie peste trei autoturisme înmatriculate pe un loc amenajat pentru parcare. Cea mai dificilă situație este de departe în Iași, cu un singur loc de parcare pentru 11 mașini.

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reţinut, miercuri, de poliţişti, fiind bănuit de incendierea, în noaptea de luni spre marţi, a mai multor maşini parcate pe străzi din municipiul reşedinţă de judeţ, a anunţat IPJ Botoşani.

E nevoie de controale din alte județe pentru a bloca mafia imobiliară de la Iași. La o răsfoire în viteză a dosarului de autorizare, Inspectoratul în Construcții Bacău a sesizat că documentația arată 11 locuri de parcare, deși oficial erau necesare 16 locuri. Prefectul cere anularea autorizației în instanță, numărul acestor demersuri înmulțindu-se în ultimele luni. Practic, instituțiile au ajuns să se vâneze reciproc: cele ale lui Chirica, părtașe la jaful imobiliar, și cele neaflate sub controlul acestuia, trebuind chemate din alte județe sau de la București. Nimeni din Primăria Iași n-a văzut încălcarea autorizației. Samsarul Ioan Hatmanu mai făcuse un bloc în zonă, tot fără locuri de parcare. Noua clădire e pe un triunghi îngust, măsurând doar 460 mp, între două străzi late de doar 5 metri. Oamenii au protestat, primarul nu i-a ascultat.

Prefectura Iași tocmai a cerut la Tribunal anularea unei autorizații de construire emise pentru zona Smârdan. Prin autorizație 1012 din 4 octombrie 2018, Primăria permitea SC Marluc H SRL, firma lui Ioan Hatmanu, să ridice un imobil P+3+M pe o suprafață de teren de 464 mp.
Practic, este un triunghi ce are pe o latură strada Fericirii nr 2 și pe cealaltă strada Malu, în zona Smârdan. Spațiul îngust nu a permis mai multe locuri de parcare, Inspectoratul Regional în Construcții Nord Est de la Bacău a descoperit ilegalitatea, Prefectura a dus dosarul în instanță.

Pagina 2 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31