fbpx
 
Noticias Caracol Noticias Caracol

„Bestia" a primit pedeapsa divină. Garavito, cel mai mare violator și ucigaș de copii din Columbia, suferă de cancer


Poreclit „Monstrul" sau „Bestia", Luis Alfredo Garavito, cel mai mare violator și ucigaș de copii din Columbia, a primit pedeapsa divină în închisoare.

Individul, care a violat și ucis 132 de copii, a fost diagnosticat cu cancer în fază terminală, informează publicația spaniolă El Mundo.

Conform sursei citate, „Monstrul" suferă de cancer la ochi. Din acest motiv, el nu mai poate vedea cu ochiul stâng.

De asemenea, Garavito a fost diagnosticat cu leucemie.

În acest context, „Monstrul", cel mai mare violator și ucigaș de copii din istoria Columbiei și al doilea din lume, după un infractor din Rusia, așteaptă moartea într-o celulă din închisoarea de înaltă securitate Tramacúa, situată la periferia orașului Valledupar.

În 2001, pentru comiterea a 138 de infracțiuni, el a fost condamnat la 1.853 de ani, dar pedeapsa i-a fost redusă la 40 de ani.

Ulterior, individul a recunoscut alte 32 de infracțiuni, dar o anchetă a jurnalistului Mauricio Aranguren a ridicat cifra la 192.

După ce a fost arestat, Garavito a mărturisit că s-a deghizat în fermier, preot, om fără adăpost, vânzător ambulant sau orice altceva pentru a atrage copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani.

El a mai spus că și-a dat seama că este un pedofil, atras doar de băieți, la vârsta de 14 ani, când a încercat să violeze un băiat de 5 ani. Mama lui l-a surprins și l-a dat afară din casă.

De asemenea, „Monstrul" a mărturisit că atunci când tortura un băiețel „simțea o plăcere sexuală mare".

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: