fbpx
 
Planul secret al primarului Mihai Chirica pentru alegerile locale din 2020: un partid propriu. Pe 10 iunie, la Tribunalul București, interpuși ai lui Chirica au depus cerere de înregistrare a acestei formațiuni. Printre cei trei fondatori se află fiica unui om de încredere din Primărie, angajată la Salubris.

Planul secret al primarului Mihai Chirica pentru alegerile locale din 2020: un partid propriu. Pe 10 iunie, la Tribunalul București, interpuși ai lui Chirica au depus cerere de înregistrare a acestei formațiuni. Printre cei trei fondatori se află fiica unui om de încredere din Primărie, angajată la Salubris.

Maia Sandu, justițiarul politicii din R. Moldova, aflată în coaliție cu Andrei Năstase, învingătorul alegerilor de la Chișinău, spune că alegerile parlamentare de duminică e aproape ultima șansă pentru întoarcerea acestei țări-tampon la democrație. Cei doi pro-europeni luptă cu hibridul Plahotniuc-Dodon, sperând să redreseze Republica pe traseul integrării europene, de care, acum câțiva ani, era atât de aproape. Moldova de peste Prut trăiește o dramă demografică: depopularea masivă, din motive economice, face ca în țară să rămână doar resemnații. Astfel, cu fiecare ciclu electoral care trece, întoarcerea la democrație devine o misiune tot mai grea. Problema nu este să convingi poporul, ci faptul că nu mai ai popor.

„Când îi propui pe Denise Rifai, Buşoi sau Marian Munteanu, 20 de procente este mult.” Este părerea unui amic, votant PNL.

 

L-aş contrazice. 20 de procente nu înseamnă mult, ci enorm. Dacă după reuniunea a trei partide, vechiul PNL, PDL şi Forţa Civică, asta este tot ce poţi să propui, 20 la sută este tot ce poţi obţine.

 


Deputatul independent Viorel Blăjuț a anunțat astăzi, într-un comunicat de presă, că demisionează din Camera Deputaților și renunță la pensia specială. „Le solicit celorlalți aleși să procedeze la fel!”, spune parlamentarul ieșean.

 


Electoratul britanic ar vota acum cu greutate să rămână în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj BMG publicat joi, relatează Reuters.

 

Regatul Unit a votat cu 51,9% să părăsească blocul într-un referendum pe 23 iunie, în timp ce 48,1% din electorat a votat să rămână, scrie Agerpres.

   

Un sondaj realizat de BMG Research arată că atunci când au fost întrebați dacă Marea Britanie ar trebui să rămână în UE sau să iasă, 45% au optat să rămână, 43% au optat să iasă și 12% nu au știut.

   

„Mai degrabă decât să se întoarcă spre +Remain+ (a rămâne), se pare că acum oamenii sunt mai puțin decisivi dacă decizia +Leave+ (a ieși) a fost corectă", a declarat Michael Turner, șef de cercetare la BMG, pentru Reuters.

   

Excluzându-i pe cei care „nu știu", taberele Remain și Leave obțin acum 51% și 49%, respectiv, potrivit sondajului.

   

Sondajul a fost realizat în teren între 19 și 24 octombrie pe un eșantion de 1.546 de adulți rezidenți în Marea Britanie.

 

(Sursa: realitatea.net)