fbpx
 
Asistentă medicală din Focșani, condamnată definitiv la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de influență. În primă instanță fusese achitată

Asistentă medicală din Focșani, condamnată definitiv la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de influență. În primă instanță fusese achitată


O fostă asistentă medicală a fost condamnată definitiv de către Curtea de Apel Galaţi la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, a informat, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Vrancea.

Curtea de Apel Galaţi a desfiinţat în întregime sentinţa penală a Tribunalului Vrancea care o achitase iniţial şi, în rejudecare, a condamnat-o pe femeie la 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare, transmite Agerpres.

Potrivit procurorilor, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2016-2017, fost asistentă medicală a pretins şi primit sume de bani de la mai multe persoane, promiţând că-şi va exercita pretinsa influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Spitalului Judeţean Focşani, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Vrancea şi Comisiei de expertiză asupra capacităţii de muncă, pentru urgentarea unei intervenţii chirurgicale, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi admiterea unei contestaţii asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Femeia a mai fost cercetată în trecut pentru fapte similare, într-un dosar penal în care ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DGA Vrancea au desfăşurat activităţi de cercetare penală, dosar penal ce a avut ca finalitate condamnarea inculpatei la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31