fbpx
 
Acesta a fost unul dintre mesajele afișate de tinerii social-democrați în cadrul unui nou protest mut, de această dată în cadrul ședinței Consiliului Local Iași.

Scrisoare deschisă adresată lui Romeo Vatră, directorul Regiei Autonome Aeroportul Iași de prefectul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a fost invitat, astăzi, să le vorbească elevilor de-a XII-a de la Liceul de Informatică în cadrul proiectului educațional „de orientare în carieră și dezvoltare personală”. Câtă inadecvare! Un dublu inculpat penal, judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, instigare la delapidare și abuz în serviciu, a vorbit despre „modele de bune practici din administrație”. Tocmai Alexe care e acuzat că, pe când era ministrul Mediului, a luat șpagă 22 de tone de tablă și că, în alt caz, ca președinte al CJ Iași a trucat angajarea unui director la Școală de Arte. Ce „modele de bune practici” sunt aceste două fapte ale lui Alexe? Oare părinții acestor tineri știu de întâlnirea cu penalul?

Minciuni gogonate, promisiuni poleite, lozinci sforăitoare. Din toamna anului 2020 de când garnitura PNL a preluat conducerea Consiliului Județean Iași, asistăm la un asalt mediatic fără precedent. Ieșenii sunt bombardați zilnic cu pseudo-realizările lor. La o privire atentă, observăm că liberalii produc tone de maculatură și zero fapte concrete:

Liderii locali din Iași ai PNL, USR și PMP au afectat nu doar imaginea județului și a municipiului reședință, dar au compromis totodată și șansele de dezvoltare pe termen scurt. Iașul se află, probabil, în cea mai ingrată situație la nivel național, în cea mai „neagră” perioadă a sa din punct de vedere al integrității șefilor din administrația locală.

Partidul Social Democrat a publicat, joi, textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu.
Social-democraţii susţin în document, intitulat „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!", că singura soluţie pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică şi socială este ca Guvernul Cîţu să plece urgent de la conducerea ţării.

În cadrul unei ședințe convocată în pripă de președintele Consiliului Județean, penalul Costel Alexe, a fost aprobat de către consilierii liberali un proiect de hotărâre care, practic, închide definitiv unitatea medicală Covid de la Lețcani.

Senatorul USR PLUS Marius Bodea cere conducerii centrale a Partidului Național Liberal să îl suspende din partid de Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, și, pe cale de consecință, retragerea sa din echipa de negociere a unui protocol de alianță locală. Senatorul ieșean arată că o alianță între PNL și USR PLUS se poate realiza la Iași prin înțelegerea directă a consilierilor locali din cele două partide, „fără ca un inculpat trimis în judecată pentru deturnare de fonduri publice să se erijeze în lider local al PNL și să dicteze condiții“.

Două dispariții au fost anunțate marți, la 112. Este vorba despre două fete de 14, respectiv 15 ani din județul Iași.

O studentă din Iaşi a fost acuzată că i-a golit cardul unei prietene, după ce i l-a luat din poşetă. Ulterior, tânăra şi-a contactat fosta colegă de liceu de pe un profil fals, făcut pe o reţea de socializare, şi ar fi încercat să o determine să-şi retragă plângerea.

 

„Apără-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă apăr singur!”, spune un proverb, iar o ieşeancă a aflat asta pe pielea ei. G.C. a rămas fără 4.000 de lei, după ce tânără cu care era prietenă încă din liceu i-ar fi luat cardul din geantă şi ar fi scos banii de la un bancomat. I. Ş. a fost trimisă în judecată zilele trecute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, furt şi influenţarea declaraţiilor.

A vrut şi mai mult

Cele două prietene s-ar fi întâlnit, pe 5 martie 2016, la o cofetărie din centrul Iaşului. Profitând de faptul că fosta colegă de liceu a mers la toaletă şi i-a lăsat în grijă geanta, I.Ş. i-ar fi sustras un card de debit, se arată în rechizitoriu. A doua zi dimineaţă, studenta ar fi mers la un bancomat din zona Nicolina, din apropierea locuinţei sale, şi ar fi extras, în două tranşe, câte 2.000 de lei. Tinerei nu i-a fost prea greu să-i golească contul prietenei sale, pentru că aceasta din urmă şi-a fixat anul naşterii drept cod PIN. După ce ar fi retras cei 4.000 de lei, I.Ş. ar fi încercat să extragă alţi 1.000 de lei, însă operaţiunea ar fi fost refuzată de bancă pentru că se depăşea plafonul maxim de retrageri din ziua respectivă.

„O să fie foarte rău pentru tine”

În aceeaşi zi, G.C. a sesizat că îi lipseşte cardul, a sunat la bancă şi a cerut blocarea acestuia. Astfel, a aflat că i-a fost golit contul cu 4.000 de lei şi a făcut plângere la Poliţie. Tânăra i-ar fi povestit ulterior cele întâmplate şi prietenei ei, I.Ş. Ulterior, aceasta din urmă ar fi folosit un cont fals de utilizator pe reţeaua de socializare Facebook, cu ID-ul „lupusergiu” şi ar fi postat pe un grup un anunţ în care ar fi cerut să fie contactată de G.C. „Inculpata i-a trimis persoanei vătămate mai multe mesaje de ameninţare prin care a încercat să o determine să renunţe la plângerea formulată la poliţie”, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT. „Mai ţii minte ce teroare a fost acum câţiva ani ? Asta nu o să se compare cu ce voi face eu acum! Şi ţie şi apropiaţilor. (…) Ori faci să înceteze totul, ori o să fie foarte rău pentru tine şi prietenii tăi nu uita dacă pentru nişte bani vrei să te distrug ok”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care I.Ş. i le-ar fi trimis prietenei sale.

I.Ş. nu a fost greu de identificat de anchetatori. Aceasta s-ar fi conectat de acasă de peste 20 de ori pe contul „lupusergiu”. Mai mult, ar fi fost surprinsă şi de camerele de supraveghere ale ATM-ului de unde a extras banii.

Nu a recunoscut nimic

În faţa anchetatorilor, I.Ş. nu a recunoscut faptele, susţinând că nu i-a furat cardul prietenei sale, nu a retras banii şi nu a ameninţat-o să-şi retragă plângerea făcută la poliţie. „În ceea ce priveşte imaginile înregistrate de camera de supraveghere a ATM-ului Raiffeisen Bank, inculpata a contestat că persoana filmată ar fi ea, susţinând că este o persoană necunoscută care are doar unele trăsături asemănătoare. Astfel, a precizat că rama ochelarilor purtaţi de persoana din înregistrarea video nu este identică cu cea a ochelarilor purtaţi de ea în acea perioadă, precum şi faptul că persoana din imagini are trăsături fizice diferite de ale ei”, mai arată anchetatorii în rechizitoriu, precizând că susţinerile tinerei sunt contrazise de probele din dosar.

„Persoana care a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii a fost identificată în cel mai scurt timp posibil. Avem încredere în justiţie şi aşteptăm soluţia instanţei”, a declarat avocatul Ionuţ Vasiliu, care o reprezintă pe G.C.

Declaraţie
„Având în vedere că este un dosar pe rol, ne rezervăm dreptul de a nu face nicio declaraţie. Lăsăm instanţa să-şi spună cuvântul”
Gabriel Ciobanu, avocatul lui I.Ş.


Alte mesaje trimise de I.Ş. lui G.C,, pe Facebook, de pe contul „lupusergiu”
„Am un om în Poliţie, aflu tot ce zici.”
“Primul lucru pe care îl voi face azi dacă nu retragi plângerea o să fie să-ţi distrug o prietenie.”
“Încetezi cu plângerea şi nu mai auzi de mine niciodată.”
“Îţi retragi plângerea. Dacă nu tu şi prietenii tăi veţi avea parte de teroare imensă. Am acces la toate conversaţiile tale de pe facebook cu toţi.”

 


Pagina 1 din 2