fbpx
 
Soldații ruși își acuză comandanții că folosesc „trupe de blocare" pentru a-i împiedica să se retragă

Soldații ruși își acuză comandanții că folosesc „trupe de blocare" pentru a-i împiedica să se retragă


Membrii unei unități rusești de asalt recent formate își acuză comandanții că au desfășurat trupe pentru a-i împiedica să se retragă și i-au amenințat cu moartea, după ce au suferit pierderi „uriașe" în estul Ucrainei.  

Într-un videoclip adresat președintelui Vladimir Putin, peste 20 de bărbați în uniformă spun că sunt supraviețuitorii unității Storm, o formațiune militară aflată în subordinea ministerului apărării.

„Am stat sub focul mortierelor și artileriei timp de 14 zile", spune Alexander Gorin, un militar rus, în apelul care a apărut pentru prima dată vineri, pe canalele rusești de Telegram.

„Am suferit pierderi uriașe. Treizeci și patru de persoane au fost rănite și 22 au murit, inclusiv comandantul nostru", a precizat acesta, citat de The Guardian.

Un alt soldat a spus că la începutul operațiunilor unitatea cuprindea 161 de oameni. Gorin a afirmat că oamenii au luat decizia de a se întoarce la bază, dar superiorii lor le-au refuzat evacuarea: „Au plasat detașamente de blocare în spatele nostru și nu ne-au lăsat să părăsim poziția... Amenință că ne vor distruge unul câte unul. Vor să ne execute, este o conducere criminală, complet neglijentă".

Trupele de blocare, sau forțele anti-retragere, sunt unități poziționate în spatele militarilor din prima linie, pentru a menține disciplina și a preveni fuga soldaților, retragerea lor.

„Comandanții noștri sunt o organizație criminală. Nu există alt mod de a vorbi despre asta", a spus un alt soldat rus, care s-a identificat drept Serghei Moldanov.

The Guardian a identificat opt bărbați în videoclip. Când au fost contactați, trei dintre ei au confirmat că sunt membri ai unității Storm. Bărbații, care au cerut să rămână anonimi, au spus că de atunci au fost evacuați din prima linie.

Unitatea Storm a fost înființată de Ministerul Apărării în ianuarie 2023 pentru a participa la ofensiva de iarnă a Moscovei în estul Ucrainei. La momentul fondării sale, ministerul a spus că unitatea a fost "proiectată special pentru a străbate cele mai complexe sectoare de apărare ale forțelor armate ale Ucrainei".

Conform articolelor din presa rusă, precum și a fotografiilor publicate pe conturile de socializare ale mai multor luptători, unitatea este formată în mare parte din veterani ruși care au luat parte la prima ofensivă a Rusiei în Ucraina, în 2014.

În plus, soldații Storm din videoclip au afirmat că au fost forțați să dea bani comandanților lor, iar cei care au refuzat au fost trimiși în prima linie.

Apelul lor este cel mai recent dintr-o serie de videoclipuri similare care au apărut începând din ianuarie, în care soldați ruși se plâng de tratamentul neadecvat la care sunt supuși de către superiori.

Situația arată că trupele ruse continuă să fie afectate de moralul scăzut și de o gestionare defectuoasă a luptei. Din clipuri reiese, de asemenea, că Moscova își trimite soldații în poziții în care sunt expuși la o moarte sigură, în efortul de a sparge apărarea ucraineană.

În noiembrie anul trecut, Ministerul Apărării din Marea Britanie a spus că forțele ruse au început, probabil, să trimită „unități de blocare".

„Tactica de a împușca dezertori atestă probabil calitatea scăzută, moralul scăzut și indisciplina militarilor ruși", a arătat Ministerul, într-un comunicat.

Kremlinul a respins în mare măsură informațiile potrivit cărora armata rusă ar fi suferit dezertări în Ucraina, alimentate de condițiile proaste și de moralul scăzut în rândul trupelor.

„Există oameni care și-au părăsit posturile de luptă? Da, s-a întâmplat... din ce în ce mai puțin acum", a spus Putin la sfârșitul anului trecut.

„Repet, încă o dată, că niciun caz de asemenea natură (dezertări) nu are un caracter de masă", a precizat liderul de la Kremlin.

Președintele rus a mai susținut că Ucraina ar folosi „trupe de blocare", „împușcându-și propriii soldați în spate".

Armata rusă, ajutată de grupul Wagner, aruncă de mai bine de două luni zeci de mii de soldați în luptă, în încercarea de a câștiga teren în regiunea Donbas. Dar ofensiva Moscovei pe un arc de aproape 260 de kilometri în estul Ucrainei a adus câștiguri minime, cu costuri foarte. Oficialii occidentali estimează că până la 200.000 de militari ruși au fost uciși sau răniți.

Un alt semn că Moscova este nemulțumită de mersul războiului, se observă în presa rusă care a scris duminică că ministrul apărării, Serghei Șoigu, l-a demis pe comandantul Districtului militar de Est, general-locotenentul Rustam Muradov.

Demiterea sa reprezintă cea mai recentă schimbare la nivel superior, în mijlocul unui șir de eșecuri pe câmpul de luptă. Bloggeri pro-război apropiați de Kremlin au legat demiterea lui Muradov de încercările sale nereușite de a captura orașul Vuhledar din Donețk.

Sub comanda lui Muradov, se crede că Rusia a pierdut, în doar trei săptămâni, peste 100 de tancuri și de transportoare blindate.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: