fbpx
 
Primarul unei comune din Vrancea și întreaga organizație PNL au trecut la PSD

Primarul unei comune din Vrancea și întreaga organizație PNL au trecut la PSD


Primarul comunei Dumitreşti, Adrian Viorel Banaurs, ales în 2020 pe listele PNL Vrancea, cât şi întreaga echipă a PNL Dumitreşti, au trecut la PSD şi vor participa din partea social-democraţilor la alegerile locale de anul acesta, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PSD Vrancea, Nicuşor Halici.

„Astăzi, primarul comunei Dumitreşti, împreună cu organizaţia locală şi echipa domniei sale din comuna Dumitreşti, de la Partidul Naţional Liberal, au decis să vină în organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat, pentru a avea şi Dumitreşti-ul şansa dezvoltării, aşa cum o aşteaptă de foarte, foarte mulţi ani. Vreau să-i mulţumesc în primul rând domnului primar Banaurs Adrian şi întregii echipe pentru provocarea pe care au acceptat-o. Sunt convins că vor face într-un timp cât mai scurt ca şi Dumitreşti să arate aşa cum arată foarte comune foarte multe comune din judeţul Vrancea, administrate de primari PSD", a declarat Nicuşor Halici.
Adrian Banaurs şi-a motivat decizia de a trece la PSD prin faptul că îşi doreşte mai mult sprijin pentru proiectele de dezvoltare ale comunei pe care o păstoreşte.
„Vreau ca Dumitreştiul să ajungă la o dezvoltare în infrastructură acolo unde merită şi doresc ca Valea Râmnicului să fie dezvoltată. Nu spun că nu am primit sprijin. Eu vreau ca Dumitreştiul să primească sprijinul pe care l-a pierdut în 30 de ani. Am foarte multe proiecte începute, avem nevoie de multe cofinanţări, dumitreştenii nu mai aşteaptă, nu mai au răbdarea. Eu vreau să grăbim lucrurile. (....) Nu am nimic de reproşat, dar eu rămân acolo unde mă simt comod. (...) Lângă mine am toţi consilierii de la PNL şi consilierii de la PSD, cu excepţia unuia. Asta înseamnă că oamenii au încredere în mine. Eu am candidat un mandat la PNL, mi-am făcut treaba acolo. Ordonanţa de astăzi ne permite să luăm o hotărâre pentru al doilea mandat. Dacă o fac, o fac doar pentru dumitreşteni şi Valea Râmnicului. Prioritatea numărul unu pentru mine rămâne drumul judeţean. Nu vreau să aud explicaţii că trebuie să predau drumul înapoi sau că 600 de suflete nu merită 17 milioane de lei. S-au cheltuit bani mai mulţi pentru drumurile judeţene. Şi dumitreştenii merită să fie egali şi să trăiască în condiţii normale", a spus Adrian Banaurs.
Acesta a făcut referire şi la faptul că balanţa de putere s-ar fi schimbat în Vrancea ca urmare a decesului fostului preşedinte al PNL Vrancea şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Cătălin Toma, în luna februarie a anului curent.
„În Vrancea a fost un eveniment, poate astăzi nu mă mai regăsesc în noua conducere. (...) Vrancea, până pe 17 februarie a avut un lider, care, aşa a fost voia lui Dumnezeu, să nu îl mai avem. Ştie toată lumea că s-a schimbat conducerea. Păi dacă s-a schimbat conducerea, nu cumva s-au schimbat şi datele problemei? Nu mai avem funcţia de preşedinte a CJ Vrancea. Dumitreştiul are nevoie de de proiecte, are nevoie de un garant ca banii şi investiţiile să se întâmple la Dumitreşti şi pe Valea Râmnicului. Un primar are nevoie să găsească toate soluţiile necesare pentru dezvoltarea localităţii. Nu putem dezvolta comuna Dumitreşti doar din bugetul local. Am trecut la PSD considerând că putem să dezvoltăm Dumitreştiul. (...) Eu nu sunt primar în comuna mea doar de dragul de a fi primar. Scopul meu în politică este să fiu primar şi să fiu util oamenilor", a susţinut Banaurs.
Întrebat dacă există negocieri şi cu alţi primari PNL, Nicuşor Halici a declarat că există mai multe propuneri, în analiză.
„Avem o deschidere completă către toţi cei care vor să facă politică, au un anumit nucleu, o anumită notorietate şi o anumită expertiză. Avem propuneri din mai multe localităţi, le analizăm pe fiecare în parte şi apoi vom decide", a mai menţionat liderul PSD Vrancea, Nicuşor Halici.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: