fbpx
 
Director din Ministerul Transporturilor, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită

Director din Ministerul Transporturilor, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită


Petre Neacşa, directorul Direcţiei economice din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a fost reţinut, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, a informat DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de miercuri, a lui Petre Neacşa, director al Direcţiei economice din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită, transmite Agerpres.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în contextul în care Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a achiziţionat, cu fraudarea legislaţiei primare în materie şi la preţuri supraevaluate, un număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), Petre Neacşa, în calitatea menţionată, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziţie publică, suma de 460.000 lei.

Concret, spun anchetatorii, în perioada septembrie 2020 - mai 2021, Neacşa ar fi primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcţiei pe care o conducea, fondurile necesare achiziţionării ambarcaţiunilor respective.

DNA menţionează că, joi, Petre Neacşa urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi Daniel Manole, director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită, trei administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor şi un om de afaceri, pentru infracţiuni similare.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: