fbpx
 
Cu ocazia reuniunii miniştrilor apărării din ţările alianţei NATO la Bruxelles, a avut o ceremonie la care a participat și Vasile Dîncu, ministrul Apărării.

Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, păstrat de PNL în partid deși e trimis în judecată sub acuzația de luare de șpagă, este protagonistul unui moment hilar, care arată necunoașterea limbii engleze.

„Vorbesc limba engleză și înțeleg”, a declarat Viorica Dăncilă la conferința de presă de miercuri seara. Liderul PSD a explicat de ce nu preferă să se exprime în acestă limbă și a precizat că în curând va ține și primul discurs în engleză.

Ce-ar fi viaţa, fără micile ei plăceri?! Un răsărit de soare alături de o persoană dragă, îngheţata preferată, o bere rece când afară e foarte cald sau un zâmbet, care, dacă e al cui trebuie, îţi descreţeşte fruntea! Nu sună rău nici o plimbare pe străzile romantice ale Veneţiei, o sesiune de shopping menită să alunge stresul sau o ploaie caldă de vară, care să te răcorească, să te facă să alergi zâmbind, precum un copil şi să gândeşti cu voce tare: viaţa e frumoasă!

Valorile educației britanice aplicate la Iași: copiii devin încrezători, inovativi, stăpânesc perfect două limbi străine și se implică în viața comunității. Părinții valorizează perspectiva internațională ale absolvenților, acreditarea Cambridge deschizându-le ușile tuturor universităților din lume. Școala dispune de spații mult mai generoase și de 27 de profesori care își iubesc meseria

Exoticul fotbalist de la CSM a vorbit pentru REPORTER DE IAŞI despre familia sa din Japonia, iubita sa olandeză, mâncărurile preferate şi cum l-a marcat o slujbă de sfinţire din vestiarul echipei. Este fan Barcelona, dar îl are ca preferat pe Marcelo de la Real Madrid. Mai multe detalii au condus cariera fotbalistului din Asia în Dealul Copoului.

 

Primul jucător filipinez din campionatul României, Daisuke Sato, are 22 de ani, şi a venit la CSM Poli Iaşi în vara anului trecut. După o perioadă de acomodare, Daisuke a ajuns titular incontestabil, suporterii ieşeni iubindu-l pentru dăruirea de care dă dovadă pe teren.


Exoticul fotbalist de la CSM a vorbit pentru REPORTER DE IAŞI despre familia sa din Japonia, iubita sa olandeză, mâncărurile preferate şi cum l-a marcat o slujbă de sfinţire din vestiarul echipei. Este fan Barcelona, dar îl are ca preferat pe Marcelo de la Real Madrid. Mai multe detalii au condus cariera fotbalistului din Asia în Dealul Copoului.

 

Primul jucător filipinez din campionatul României, Daisuke Sato, are 22 de ani, şi a venit la CSM Poli Iaşi în vara anului trecut. După o perioadă de acomodare, Daisuke a ajuns titular incontestabil, suporterii ieşeni iubindu-l pentru dăruirea de care dă dovadă pe teren.


Sâmbătă, 12 noiembrie, începând cu ora 11.00, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi va fi gazda atelierelor de lucru intitulate generic  „Abordări creative în predarea limbii engleze”,  adresate profesorilor şi elevilor din judeţul Iaşi.

 

Evenimentul este organizat de International Summer Schools Education şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, în parteneriat cu British Council România şi Churchill House College.

 

Prin tematica specifică, atelierele de lucru susţinute de formatorii britanici şi români prezenţi la eveniment le propun profesorilor soluţii practice şi inedite pentru dezvoltarea competenţelor de lectură  şi de comunicare orală, în timp ce elevii vor avea oportunitatea de a învăţa tehnici de organizare şi susţinere a unui discurs public în limba engleză.

 

Scopul evenimentului este de a oferi profesorilor şi elevilor participanţi o nouă dimensiune în dezvoltarea profesională şi personală, într-un cadru stimulativ, multicultural.


Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, prin Compartimentul American Corner, organizează o nouă serie de cursuri gratuite de limba engleză adresate seniorilor. Pensionarii vor avea ocazia să înveţe cuvinte uzuale, să îşi îmbogăţească vocabularul necesar unei conversaţii şi să aprofundeze cunoştinţele de limbă engleză, sub îndrumarea profesorilor voluntari. Cursurile se desfășoară în cadrul programului Volunteers Shine – English Class for Seniors. Prin acest program, biblioteca propune seniorilor un mod plăcut şi util de petrecere a timpului liber, beneficiind de resursele informaţionale de la American Corner.

 

Cursurile sunt gratuite și se vor desfăşura săptămânal, în două sesiuni, în perioada 5 octombrie - 14 decembrie 2016 și 11 ianuarie - 15 martie 2017. Cele două grupe vor fi formate fiecare din maximum 10 participanţi, iar întâlnirile vor avea loc la sediul bibliotecii, la Compartimentul American Corner.

 

Înscrierile se fac până la data de 1 octombrie 2016, ora 13.00, pe baza permisului de acces la bibliotecă (eliberat gratuit la sediul bibliotecii).

 

Pentru alte informaţii şi înscrieri ne puteţi contacta la numărul de telefon 0758804011, pe adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la sediul Bibliotecii Județene, Compartimentul American Corner (Bd. Ştefan cel Mare, nr. 8-10, mezanin, incinta Galeriilor comerciale).

 

Inaugurat la 28 iunie 2005, American Corner Iași este un parteneriat între Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Ambasada SUA la București. American Corner pune la dispoziția publicului colecții de documente (cărți, periodice, CD-uri, DVD-uri, casete audio și video) pe diverse teme legate de cultura și civilizația Statelor Unite. De asemenea, American Corner este o platformă pentru întâlniri interactive și prelegeri pe diferite teme din cultura și civilizația americană oferite de invitați din SUA. Periodic sunt organizate evenimente cu ocazia sărbătorilor tradiționale americane cât și programe pentru instruirea tinerilor care doresc să studieze în SUA.


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31