fbpx
 
Copilul care s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță clandestină din Oradea a murit

Copilul care s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță clandestină din Oradea a murit


Un copil de un an și jumătate a murit marți după-amiază, după ce s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță clandestină din Oradea. El se afla în stare critică la spital de săptămâna trecută, scrie bihoreanul.ro.

„Din păcate pacientul a decedat înainte de ora 16. Am încercat să-l resuscităm, dar nu a mai putut fi salvat", a declarat pentru publicație dr. Florina Berte, medic primar ATI, din cadrul Spitalului Județean Oradea, din clădirea de pe strada Corneliu Coposu.

„La ora 15.55 a fost declarat decesul", a declarat și Lisa Crăiuț, purtătoarea de cuvânt a unității spitalicești.

Unitatea a fost închisă vineri. Mai mulți părinți au spus că nu-și vor mai duce copiii la acea grădiniță.

În urma incidentului de la grădinița clandestină din Oradea a fost deschisă o anchetă. Unitatea școlară nu este în rețeaua școlară a Inspectoratului Județean Școlar Bihor, adică funcționează fără autorizație. 

„Această entitate nu se regăsește în rețeaua școlară a unităților de învățământ din județul Bihor, nefiind nici acreditată, nici autorizată. Le recomand părinților să consulte această listă de pe site-ul instituției noastre, pentru a cunoaște unitățile acreditate, atât publice, cât și private”, a declarat inspectorul șef Horea Abrudan, potrivit sursa citată.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: