fbpx
 
Cel mai cunoscut și apreciat festival de la Iași – Afterhills – se amână pentru anul viitor. Organizatorii au dat astăzi, un comunicat de presă prin care își motivează decizia.

Curtea Constituțională (CCR) a respins miercuri legea adoptată luna trecută la inițiativa PSD, ALDE și Pro România și care prevede amânarea cu nouă luni a tuturor ratelor la bănci, fără niciun criteriu, de prevederile sale putând beneficia inclusiv restanțierii la plata creditelor.

Guvernul adoptă în ședința de luni o Ordonanță de Urgență care prelungește mandatul aleșilor locali până la finalul anului și simplifică procedurile pentru depunerea listelor electorale. Premierul a anunțat că alegerile locale vor fi amânate, urmând ca data la care va fi organizat scrutinul să fie stabilită ulterior.

Criza mondială creată de pandemia de coronavirus nu va putea fi depășită decât prin solidaritate între țările din Uniunea Europeană, prin solidaritate între guvern și companii, prin solidaritate între guvern și cetățenii României.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat printr-o scrisoare către preşedintele Klaus Iohannis, premierul Orban şi conducerea Parlamentului că va amâna alegerile locale din cauza pandemiei de coronavirus.

PSD, USR şi PMP sunt de acord cu amânarea alegerilor locale pentru a ne proteja de coronavirus. Aleşii au convenit că o campanie electorală presupune contact cu cetăţenii, fapt care ar reprezenta un pericol.

Șeful federaţiei italiene de fotbal anunță că forul va propune amânarea Campionatului European, programat în vara acestui an.

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat, astăzi, că prorogă primul termen de platã a impozitului pe clãdiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, aferente acestui an, de la 31 martie 2020, până la 30 iunie 2020.

Reprezentanţii USR Iaşi au anunţat sâmbătă că dezbaterea dintre candidaţii USR şi PLUS la Primăria Iaşi se va amâna, pentru a putea participa şi alţi politicieni din Iaşi, transmite Mediafax.

Contestaţia la executare depusă de Liviu Dragnea la Tribunalul București, care avea termen de judecată miercuri, a fost amânată pentru data de 18 februarie, pentru că avocatul fostului lider al PSD nu s-a putut prezenta la instanță, având probleme medicale, transmite Mediafax.

Pagina 5 din 10