fbpx
 
Cadavrele celor zece persoane care au murit în avalanşa produsă pe cel mai înalt pisc din Mongolia, numit Otgontenger, au fost recuperate de salvamnontişti, a informat Agenţia pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Naţională din Mongolia.

 


Doi tineri de 17 şi 19 ani au murit, iar un altul de 25 de ani este în comă, după ce maşina în care se aflau a intrat, noaptea trecută, într-un cap de pod din zona localităţii gălăţene Ciureştii Noi.

 


Circa 60 de persoane și-au pierdut viața vineri în două atentate comise în Afganistan, unul vizând minoritatea șiită la Kabul, iar celălalt o moschee sunnită din centrul țării. Cele două atacuri încheie o săptămână sângeroasă în întreaga țară, informează AFP, preluată de Agerpres.

 

Cel puțin 39 de persoane au fost ucise și alte 45 au fost rănite într-un atac sinucigaș la Kabul, când un bărbat înarmat a deschis focul în mijlocul mulțimii de credincioși, înainte de a-și declanșa dispozitivul exploziv, potrivit celui mai recent bilanț al Ministerului de Interne.

 


Șase persoane au murit și cinci au fost rănite în orașul ucrainean Kharkiv, după ce au fost lovite de o mașină condusă de o tânără.

 


Trei români, printre care și un copil de 3 ani, au murit marți într-un accident rutier petrecut în Spania, în apropiere de orașul Guadiana del Caudillo, scrie hoy.es.

Rata de răspândire a epidemiei de ciumă din Madagascar este fără precedent, fiind înregistrate 57 de decese şi peste 680 de cazuri de infecţie.

 

Cele mai recente date referitoare la evoluţia epidemiei de ciumă din Madagascar au fost anunţate în 12 octombrie.

 


Atentatul cu mașină-capcană comis sâmbătă în capitala Somaliei, Mogadishu, de presupuși membri ai organizației teroriste al-Shabab s-a soldat cu cel puțin 215 morți și peste 350 de răniți, conform ultimului bilanț obținut de agenția EFE de la surse sanitare locale.

 


Un avion s-a prăbușit în mare, pe timp de furtună, după decolarea de pe aeroportul din Abidjan, Coasta de Fildeș, relatează BBC.

 


Cel puțin 13 deținuți au murit marți, într-o închisoare din nordul Mexicului, după o revoltă violentă izbucnită între deținuți, anunță AFP. Incidentul a avut loc în închisoarea Cadereyta, situată în statul Nuevo Leon din nordul țării.

 


Accident grav în Braşov. Un autocar cu 34 de pasageri s-a răsturnat după ce s-a izbit violent de un alt autoturism. Niciuna dintre persoanele din autocar nu a fost rănită. Pasagerii din autoturism au murit.

 


Pagina 55 din 73