fbpx
 
În încercarea de a pierde câteva kilograme pentru a impresiona clienții de afaceri, Kerry Boland a cumpărat un tratament de slăbire pentru o lună de zile de la un specialist în frumusețe care este și asistent medical autorizat.

Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie.

Şefa secţiei de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a fost reţinută pentru cercetări privind suspiciunea de săvârşire a peste 140 de acte materiale de luare de mită, sumele primite fiind cuprinse între 50 şi 600 de lei. De asemenea, un asistent medical şi un registrator medical din cadrul spitalului au fost plasaţi sub control judiciar, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv tăinuire.

Cu 54.000 de interogări pe site, joburile de șofer au fost cele mai căutate de candidați de la începutul anului și până acum. Cei mai mulți dintre aceștia au fost interesați de oportunitățile disponibile pentru șoferii de categorie B, șoferii de tir sau cei de distribuție.

Primarul comunei Drăgușeni, județul Botoșani, Eugen Nechita (PSD), a fost reținut de procurorii DNA, fiind acuzat că ar fi primit mită 2.000 de euro pentru angajarea unei persoane în postul de asistent medical la Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga.

Un fost agent de pază de la Spitalul judeţean Buzău şi un asistent medical de la aceeaşi unitate spitalicească sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale după ce au intermediat şi eliberat în fals adeverinţe medicale pentru persoane care nu sufereau de afecţiunile menţionate în documente.

Poliţiştii au percheziţionat, luni, casele din municipiile Mediaş (judeţul Sibiu) şi Orăştie (judeţul Hunedoara) ale unui medic şi unui asistent medical din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu - Cabinetul de Expertiză Medicală nr. 3 Mediaş, acuzaţi că ar fi luat mită în acest an, atât în bani, cât şi în produse alimentare.

Un asistent medical din judeţul Bihor a fost reţinut de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă în legătură cu promisiuni de angajare în timpul pandemiei de COVID-19.

Un asistent medical de la Secția de Psihiatrie III a Spitalului Județean Bihor este acuzat că ar fi agresat sexual o pacientă de 18 ani, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj. Conducerea unității medicale l-a suspendat pe perioada cercetărilor, spune dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean din Oradea.

Asistentul medical care este acuzat că ar fi agresat sexual o adolescentă de 17 ani în ambulanță a oferit primele declarații cu privire la ce spun rudele fetei.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31