fbpx
 
Parlamentul a decis dublarea alocațiilor pentru copii

Parlamentul a decis dublarea alocațiilor pentru copii


Parlamentul a votat miercuri, pentru a două oară în 10 luni, dublarea alocațiilor de stat pentru copii. Legea a plecat acum la promulgare și, dacă va fi semnată de președinte, va întra în vigoare în luna următoare.

Concret, alocațiile pentru copii de până în doi ani vor fi 600 de lei, iar pentru restul, 300 de lei pe lună.

Alocațiile copiilor sunt acum de 300 de lei pe lună, până la împlinirea a doi ani, și 150 de lei pentru cei între 2 și 18 ani. Sunt peste 3,5 milioane de copii care primesc lună de lună acești bani.

Cu alocaţia unui copil de peste doi ani, de 150 de lei, o familie poate cumpără 100 de covrigi, câte trei pe zi, ca să ajungă o luna întreagă. Dublarea alocației înseamnă 200 de covrigi sau poate un set de încălțăminte și îmbrăcăminte ori rechizite de calitate, cărți, și mâncare mai bună.

Dublarea înseamnă că de la 300 de lei, alocația crește la 600 pentru copii mici și de la 150, la 300 pentru restul. Guvernul a anunțat deja că va găsi bani, aproximativ 7 miliarde de lei pe an, pentru a-i da copiilor, chiar dacă în ultimele zile a anunțat că nu susține proiectul.

Florin Cîțu, ministrul de Finanțe: ”Trebuie să găsim resurse să se încadreze în acest deficit bugetar. Nu se răzbună pe mine, pe Florin Cîțu, ei se răzbună pe români pentru că orice depășire a deficitului bugetar înseamnă costuri de finanțare mai mari pentru România”.

Alocațiile de acum sunt la 31, respectiv 62 de euro pe lună. Dublarea înseamnă, evident, 124 și 62 de euro. Nu ajungem încă la nivelul alocațiilor din Italia sau Germania, de exemplu. Dar suntem aproape de cele din Austria, unde sistemul e tot pe praguri de vârstă, dar aici alocația crește cu vârsta.

În Belgia, în schimb, statul dă alocații mai mari pentru al doilea sau al treilea copil, care ajunge la 250 de euro pe lună, plus deduceri fiscale pentru familie.

Majorarea alocațiilor copiilor s-a produs în Parlament și, la fel ca în primăvară, când au mai fost dublate o dată, a fost cu scandal între parlamentari.

Dublarea alocațiilor ar urma să între în vigoare în luna următoare promulgării proiectului de către președintele României.

La vot, deputații ALDE și USR s-au abținut, alături de un deputat de la PSD și unul de la minorități.

Potrivit proiectului, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între

2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Impactul financiar al măsurii este de circa 7,2 miliarde de lei, (1,5 miliarde de euro), respectiv 0,63% din PIB, conform datelor oficiale ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.

La dezbateri, Ioana Constantin, secretar de stat în Ministerul Muncii, a afirmat că Guvernul nu este împotriva măsurii de dublare a alocaţiilor, dar este nevoie de o discuţie mai amplă.

„Nu suntem împotriva măsurii, însă este nevoie de o discuţie mai aplicată. Credem că este nevoie de o discuţie mai amplă pe acest subiect. Discutăm de un buget deja croit şi aceste sume au apărut peste noapte în comisie şi este necesară o dezbatere mai amplă”, a precizat aceasta.

Deputatul PMP Petru Movilă a cerut retrimiterea proiectului la comisie pentru ca, în paralel, să se voteze iniţiativa de reducere a parlamentarilor la 300 pentru ca din banii rezultaţi să se dubleze alocaţiile. Solicitarea a fost respinsă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a spus că nu este regulamentară.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a solicitat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, retrimiterea la comisiile de specialitate a proiectului PSD de dublare a alocaţiilor pentru copii, însă propunerea lui a fost respinsă de plen.

Astfel, s-au înregistrat 124 de voturi „pentru″, 125 – „împotrivă″ şi 8 abţineri.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: