fbpx
 
Organizatorii din nou au mutat data festivalului: fusese în iulie, apoi în mai, acum e la sfârșitul lui august. Au plecat de pe E58 pentru că încep lucrările de extindere la Complexul ERA. Transformarea After Hills într-un festival de nișă, cu corturi, poate sugera o renunțare la formatul „Untold”, pe care l-a copiat, dar al cărui succes nu l-a putut atinge.

Organizatorii festivalului Afterhills au anunțat schimbări importante legate de data la care va avea loc cea de-a treia ediție și locul unde acesta se va desfășura.

La invitația Direcției Silvice Iași, jandarmii ieșeni au participat în perioada 11-14 aprilie 2018 la 3 activități de sădire arbori pe raza Ocolului Silvic Dobrovăț – zona Pietrosu, Ocolului Silvic Pașcani – zona Tătăruși și Ocolului Silvic Hîrlău- zona Humosu.

La Iași se joacă „Soacra Tamara”. Averea nedeclarată este impresionantă: i-a dispărut un credit de 218.000 de euro, ca prin minune, și are un imobil cu 6 apartamente pe Vasile Lupu. Fostul director al Citadin a plecat în 2010 și s-a întors la Salubris în 2016. Blocul din Bucșninescu nu apare în declarația de avere, fiind șase apartamente cu două camere și cu o cameră, plus un spațiu comercial. Imobilul e pe numele soacrei, dar de închirieri se ocupă Neculau și soția, amândoi având numerele pe OLX. Tot în 2017, Neculau și-a cumpărat un apartament la Cluj de 100.000 de euro, dar a și vândut un teren. Mai are o casă de 110 mp la Dobrovăț, între vii, și încă două apartamente moștenite. Un credit enorm, de 218.000 de euro, scadent în 2025, a dispărut ca prin minune. Motivează că firmele îi aduc 40.000 de euro net pe an, dar în realitate produc maxim 10.000 de euro. Averea lui Cătălin Neculau n-are nicio explicație.

Pentru Cătălin Neculau întrebările despre avere ar trebui să fie justificate, fiind slujbaş la stat, dar la care a răspuns cu clasicul, de acum, „Altă întrebare!”. Fostul director de la Citadin, om de încredere al primarului Constantin Simirad, a dispărut din viaţa publică în 2010 după ce a demisionat de la Citadin „din motive de sănătate”. Reactivat de administraţia Chirica, ca director adjunct la Salubris, Neculau a semnat o declaraţie de avere din care lipseşte ditamai blocul din centrul Iaşului. E acoperit cu acte, dar realitatea nu o poate ascunde.

Cea mai aşteptată competiție automobilistică a anului în România debutează astăzi, la Iaşi. SuperSpeciala Râpa Galbenă, săritorile de pe Dobrovăţ și concertul de la final sunt principalele atracţii ale celei de-a 33-a ediţii a Cotnari Rally 2017.

La Iaşi au sosit cele mai importante echipaje din țară, dar organizatorii mizează și pe prezenţa piloţilor din străinătate, așa cum s-a întâmplat în anii trecuţi.

Agricultură: o prăbuşire de proporţii a celui mai bogat om de afaceri din judeţul Vaslui. O datorie la bancă îl poate lăsa pe magnatul Adrian Porumboiu fără 825 de terenuri agricole. O parte se află în comuna Dobrovăţ. Licitaţia va avea loc pe 18 august, la biroul unui executor judecătoresc din municipiul Iaşi.   

Executorul judecătoresc Mihai Florea a scos la licitaţie 2.200 de hectare de teren agricol deţinute de omul de afaceri Adrian Porumboiu (67 de ani). Este primul termen al procedurii, evaluarea imobilelor având loc la începutul lunii iulie.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au depistat miercuri, 13 iulie a.c., în jurul orei 02.00, pe Str. Plantelor, din municipiul Iaşi o autoutilitară condusă de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Dobrovăţ, care emana halenă alcoolică.

Bani europeni aruncaţi la tomberon. Se întâmplă în mai multe localităţi din judeţul Iaşi, unde munţi de pubele, în valoare de peste un milion de euro, se degradează, în timp ce oamenii nu au unde să arunce gunoiul.

Primarii nu au voie să împartă tomberoanele până când nu se va încheia licitaţia pentru proiectul de colectare a deşeurilor - un proiect început în 2013!

O familie de bugetari care sparge toate recordurile la capitolul suspiciuni imobiliare și angajări dubioase în sistemul public. Elena Grigoruță s-a măritat cu fiul directoarei de la Servicii Publice, șefa celui mai mare clan din Primăria Iași. Într-un an s-a angajat la Finanțe Publice și deja a ajuns șefă. A cumpărat casa tatălui ei cu 230.000 de lei, dar notarul a spus că face 500.000 de lei. Tânăra nu justifică suma prin credit, iar salariul său era de 1.750 de lei. Familia Sălceanu are vilă în Bucium, un „palat de iarnă” la Frasin (Suceava), apartament în București, toate la prețuri subevaluate. Soț, soție, frate, noră, cumnat, toți lucrează la Primărie. Luminița Sălceanu conduce cel mai mare fief de influență din administrație.

Rareș, fiul directorului adjunct de la Servicii Publice, Luminiţa Sălceanu, s-a căsătorit cu o „latifundiară” cu vilă pe Copou şi terenuri de zeci de hectare în Iaşi şi Vaslui. Nora directoarei adjuncte de la Servicii Publice a dobândit averea imediat ce l-a cunoscut pe fiul directoarei de la Servicii Publice şi tot atunci s-a angajat în Primăria Iaşi, pentru ca apoi, în numai un an și jumătate, să devină şefa unui compartiment important al municipalităţii. Nou-venita în familia Sălceanu completează un tablou „de cumetrie”, cu mai mulți membri bine poziţionaţi în organigrama celei mai importante instituţii ieşene.

Pagina 3 din 4

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30