fbpx
 
Un militar se află în stare foarte gravă, cu prognostic rezervat, după ce a suferit un accident în timpul serviciului de pază, miercuri, în jurul orei 16,00, la Cabana militară de instruire Cheia, informează Ministerul Apărării Naţionale.

 

Potrivit Agerpres, este vorba despre caporalul clasa a III-a Georgel Guţă, în vârsta de 31 de ani, angajat al MApN din anul 2009, încadrat la Baza de sprijin logistic „Muntenia".

 

„Accidentul a survenit pe timpul punerii în funcţiune a instalaţiei de încălzire, procedura care intra în atribuţiile de serviciu ale militarului", precizează MApN.

 

Caporalului i s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi a fost transportat de un echipaj al ISU, sesizat prin serviciul de urgenţă 112, la Spitalul Universitar de Urgenţa Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti. Pacientul a fost evaluat, în jurul orei 18,50, de către o echipă multidisciplinară formată din medici specialişti în urgenţă, ATI, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arsuri, ORL, oftalmologie şi pneumo-fiziologie.

 

„În urma consultului de specialitate, echipa medicală a constatat că pacientul are arsuri de gradul III şi IV pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului, cu interesare facială, torace anterior şi posterior, abdomen drept (hemitrunchi drept), ambele membre superioare şi inferioare, cu suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare. În urma investigaţiilor clinice şi paraclinice şi după asigurarea suportului ventilator necesar, bronhoscopia cu lavaj şi reechilibrarea volemică s-a dispus intervenţia chirurgicală de urgenţă pentru toaleta primară a leziunilor de arsură şi a plăgilor, precum şi pentru realizarea inciziilor de decompresie. Ulterior intervenţiei chirurgicale, pacientul va fi spitalizat în secţia de ATI, acesta necesitând tratament post-operator de susţinere a funcţiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare volemică şi hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă şi a ulcerului de stres, nutriţie peros", menţionează MApN.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Un militar a atacat o farmacistă în Constanţa, vineri seara, la locul de muncă al femeii, aruncând benzină peste ea şi peste rafturi. Atacatorul a ameninţat-o că îi dă foc însă a fugit. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului Militar.

 

Incidentul a fost semnalat în jurul orei 20.00, la faţa locului deplasându-se imediat o echipă operativă, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa.

 

Potrivit martorilor, un bărbat a intrat în farmacia din cartierul constănţean Km 4 – 5 cu o sticlă cu benzină, stropind-o pe farmacistă şi apoi rafturile cu medicamente. El a ameninţat-o apoi pe femeie că îi dă foc, cerându-i bani, dar aceasta a apucat să apese butonul de panică.

 

Martorii au sunat la 112, iar bărbatul a fugit din farmacie, fiind însă prins de mai mulţi tineri.

 

Suspectul, în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în Cluj, a fost dus la sediul Secţiei 5 Poliţie pentru audieri. Cercetările vor fi preluate de Parchetul Militar, deoarece bărbatul este militar.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Pagina 4 din 4