fbpx
 
O tânără în vârstă de 17 ani a murit şi alte două au fost rănite după ce un autoturism s-a izbit, sâmbătă după-amiază, de un stâlp, accidentul având loc pe DN 10, în oraşul Nehoiu, în zona Podul Negru din judeţul Buzău.

Cadavrul unui înalt oficial din Ministerul rus al Apărării a fost găsit în faţa blocului în care locuia la Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime din Rusia, după ce ar fi căzut de la fereastră, a anunţat joi publicaţia locală Fontanka.

O româncă de 36 de ani a fost găsită moartă, pe o plajă din Italia. Moartea femeii este deocamdată un mister, cel puțin până când va fi finalizată expertiza medico-legală.

Acuzaţii grave, plângeri şi anchetă, la Maternitatea din Drobeta-Turnu Severin, după o dramă care a îndoliat o familie de tineri poliţişti. Fetiţa pe care abia o aşteptau a murit chiar înainte să se nască, în timp ce mama era în travaliu, iar părinţii le cer acum doctorilor explicaţii.

O tânără de 19 ani a fost surprinsă în timp ce ieșea dintr-un bar, apoi a urcat într-o mașină în care se aflau patru bărbați. Doi dintre aceștia ar fi violat-o, apoi ea a fost lovită de o altă mașină și a murit.

O româncă de 50 de ani din Italia, care locuia într-o fermă din Munții Apenini, unde creștea câini de rasă, a fost găsită moartă pe o potecă izolată, alături de trei ciobănești mioritici.

Un bărbat din Caracal a fost arestat preventiv pentru lovituri cauzatoare de moarte după ce, săptămâna trecută, a lovit-o pe soacra lui cu palma, iar în urma loviturii femeia a suferit un traumatism cranian şi a decedat după câteva zile.

O femeie condamnată la moarte pentru uciderea a doi bărbaţi în 2009 s-a înecat cu mâncare şi a murit, a anunţat duminică Ministerul Justiţiei din Japonia, informează DPA.

O fată de 14 ani a murit, sâmbătă, după ce a fost înjunghiată mortal în stradă, într-o comună din Botoşani, iar principalul suspect are 20 de ani, fiind prins de poliţişti în zona gării din localitate.

O tânără din județul Suceava care plecase la colindat în ajunul Crăciunului a fost găsită moartă după două zile, scrie Monitorul de Suceava.

Pagina 7 din 27