fbpx
 
Caii trec agale, un muncitor curăță mizeria din urmă Caii trec agale, un muncitor curăță mizeria din urmă

Mihai Chirica și-a plimbat caii pe Pietonal de 6 milioane de lei, până acum. Alții fac străzi, noi plătim moftul unui primar


* Cluj, Constanța, Brașov, Craiova, Timișoara și niciun alt oraș mare nu are Poliție Călare, având niște primari incapabili
* Din 2017 și până la sfârșitul lui 2021, Iașul va avea 6 milioane de lei cheltuiți cu întreținerea cailor
* Lui Chirica nu i-au ajuns primii cinci cai, a mai luat cinci
* Cei 10 cai au manej, pensiune completă, fac naveta zilnic de la Voinești, se plătesc 9 salarii plus îngrijitorii. Cheltuielile anuale trec de 1 milion de lei
* Câte 2-3 cai sunt scoși zilnic prin oraș, se plimbă doar pe Ștefan cel Mare și câteva străzi adiacente, iar exercițiul de imagine durează maxim trei ore
* Emblematic este muncitorul Salubris care culege bălegarul din urmă
* Doar 1% din amenzile Poliției Locale dintr-un an au fost date de echipele călare
* Între timp, ieșenii protestează că n-au străzi asfaltate. Cu banii pentru cai, Mihai Chirica putea face patru străzi pe an

Cei 10 cai ai Poliției Locale sunt doar pentru promenadă. Rolul lor este să satisfacă orgoliul primarului. Într-un interviu pentru Iași TV Life, Mihai Chirica a spus că a avut „ideea extraordinară de a pune polițiști pe cai prin Centru și acest lucru a schimbat percepția ieșenilor față de Poliția Locală”.
Patrulele Călare au dat în 2020 doar 1% din totalul amenzilor la nivel local, circa 380 de contravenții. Cu un an în urmă, Poliția Călare nu dăduse nici 200 de amenzi. Cu sau fără 1%, ordinea publică în Iași ar fi aceeași.
Dar acest rol decorativ depășește 1 milion de lei cheltuiți pe an. Bani publici luați de la ieșeni, dintre care unii trăiesc sub pragul sărăciei.

Caii îi vezi dimineața și după-amiaza în jurul Primăriei. Nu se mișcă din Centru

Proiectul inițial se limita la 60.000 de euro/an

În ianuarie 2017, Poliția Locală a anunțat că, la inițiativa primarului Mihai Chirica, a fost înființată Divizia Călare a instituției, fiind achiziționați 5 cai. Prețul pentru primele cinci exemplare a fost de 100.000 de lei.
Anterior, în noiembrie 2016, Consiliul Local aprobase înființarea noii structuri, dar proiectul a fost manipulator și mincinos: menționa cheltuieli totale de funcționare a noului departament de 60.000 de euro anual (270.000 de lei). În realitate, costurile sunt acum de patru ori mai mari.
Fundamentarea proiectului era susținută astfel de George Grumeza, șeful Poliției Locale de la acea dată, care a scris după dictare: „Asigurarea posibilității de a interveni eficient în zone periferice sau greu accesibile, cartiere cu situație infracțională ridicată, cartiere mărginașe”. Dar caii se plimbă de 5 ani doar prin Centru, niciodată în Bularga sau Păcureț. Polițiștii veghează la siguranța populației în mers la pas, agale, și staționarea sub câte un tei din Parcul Gulliver, care are 4.000 mp cu totul și în care nu s-a înregistrat niciodată nicio infracțiune.

Ieșenii au treabă, polițiștii se plimbă, muncitorul strânge în urma cailor. Sistemul perfect inventat de Mihai Chirica

Mihai Chirica a mai vrut cai

La finalul lunii noiembrie a anului 2017, deși nu avea încă numărul necesar de polițiști angajați pentru Divizia Călare, Poliția Locală a mai cumpărat doi cai, cu încă 40.000 de lei. Planul a fost de a se ajunge la 10 cai.
„Poliţia călare va deveni activă în primul semestru al acestui an (2017 – n.r.). Vom avea o divizie de zece cai. Ne gândim tot mai mult să înfiinţăm un padoc pentru animale mari, pe care să-l întreţinem cu cei de la Servicii Publice SA“, a declarat primarul Mihai Chirica, în martie 2017.
La acea vreme, cei 7 cai ai Poliției Călare erau găzduiți la Parcul de Agremenet Hamak, în Pietrărie. În fiecare zi, erau aduși, cu o rulotă specială, 10 km în oraș, apoi plimbați 10 km înapoi. Față de perioada de început, fuseseră instruiți și câțiva călăreți.

Caii de rasă sunt frumoși și docili, dar pentru bugetul public sunt un moft costisitor

2019: prețul cailor a crescut

Ultimele 3 exemplare au fost cumpărate în septembrie 2019, dar de această dată prețul a crescut: Poliția Locală a plătit peste 90.000 de lei (30.000 lei/bucata).
Caii nu mai stăteau din 2018 la Hamak, fuseseră mutați într-o altă locație: Clubul de Echitație Equester de la Voinești. Prețul plătit pentru cazarea animalelor trecea deja de 20.000 de lei pentru fiecare lună: 2.000 de lei/cal.
„Deținerea unui cal este undeva la 500 de euro lunar, cu tratamente, hrană, potcovit, curățat, salariul grăjdarilor. Un cal este foarte costisitor, nu este ieftin să ai așa ceva”, ne-a spus avocatul Liviu Bran, fostul proprietar al bazei hipice de la Voinești, trecută în propiretatea Clubului deținut de Marius Rrață.

Rulote noi-nouțe și o mașină puternică pentru transportul cailor: ieșenii au cu ce să se mândrească din banii lor

Totalul cheltuielilor cu cei 10 cai

În total, cheltuielile anuale cu Divizia Călare a Poliției Locale Iași trec de 1 milion de lei. Suma este defalcată pe salarizarea personalului angajat, cheltuielile cu pensiunea animalelor, tratamentele acestora și transportul la Iași și înapoi la Voinești.
1. SALARIZARE: polițiștii de la Divizia Călare câștigă aproximativ 3.200 de lei net, la care se adaugă norma de hrană. În total, suma netă este de 4.000 de lei, care corespunde unui efort al angajatorului de 7.500 de lei/lunar. Au fost 9 angajați la divizie, acum sunt 8, după ce unul a demisionat. Astfel, salariile brute ale tuturor angajaților din prezent totalizează 720.000 de lei/an.
2. ÎNTREȚINERE: cazarea cailor este înregistrată în SICAP, portalul achizițiilor publice. Au existat mai multe contracte în 2018, 2019 și 2020, iar prețul pentru 10 cai/lună este de 20.000 de lei. Prețul anual este de 240.000 de lei.
3. TRANSPORT: se adaugă cheltuielile de transport – 70 km zilnic, rulotele achiziționate, pick-up-ul modern cumpărat, asigurăi, revizii, amortizare. Suma anuală trece de 50.000 de lei.
În plus, zilnic, un muncitor de la Salubris este însărcinat să meargă în urma cailor cu un moped și să curețe mizeria pe care aceștia o lasă în urmă. Alți bani, altă distracție.

Condițiile de cazare de la Voinești sunt impecabile

Rutina zilnică: hrană, plimbare, câte-o amendă la o mașina parcată

În fiecare zi lucrătoare, cu excepția celor în care vremea nu o permite, doi, maxim trei cai sunt duși dimineață, în oraș, în zona centrală, cu tot cu călăreți. După naveta de la Voinești, urmează o patrulare de 3 ore, în special pe Pietonalul din Centru. Îi mai vezi pe strada Palat și foarte rar ajung în Alexandru cel Bun, Nicolina, Tătărași. După cele 3 ore, caii sunt urcați în rulote și urmează drumul înapoi.
Dar zilnic, animalele care nu sunt în tură fac alergări în cerc la manejul Equester. „Trebuie să facă mișcare în fiecare zi”, spune supraveghetorul, tot un polițist local. Li se fac eventualele tratamente, sunt hrăniți, sunt curățați. Primesc mâncarea în regim de pensiune, asigurată de clubul de echitație, conform contractului.
Din când în când, mai ies la defilare, toți zece. Sunt situații foarte rare.
Patrularea din zona centrală presupune intervenția când este nevoie. „Ajungem mai repede decât colegii din patrulă pedestră, suntem mai impunători, datorită animalelor”, spun polițiștii călăreți. Aria contravențională este însă comună: scandaluri domestice, mașini parcate în locuri nepermise.

Caii sunt plimbați zilnic în manej, ca la o firmă serioasă

Eficiența: un polițist călare dă trei amenzi pe lună

Conform raportului de activitate pe 2020, Poliția Locală din Iași a aplicat peste 33.000 de sancțiuni. Dintre acestea, 22.677 au fost amenzi, iar restul avertismente. Totalul amenzilor este de 11,3 milioane de lei.
Din cele 33.254 de sancțiuni, 382 au venit de la Divizia de Poliție Călare, adică puțin peste 1% din totalul sancțiunilor aplicate de către oamenii instituției. La 9 angajați, câți erau atunci când a fost înregistrată cifra în statistică, sunt 42 de sancțiuni aplicate de fiecare polițist într-un an. Randamentul pe angajat este extrem de mic: 3,5 amenzi pe lună.
312 misiuni de patrulare s-au adunat în anul 2020 (în scădere față de 2019, din cauza pandemiei, când caii nu au fost scoși în oraș).
În 2019, situația a stat mai rău: au fost 190 de sancțiuni în tot anul, deși divizia avea atunci tot 10 cai.

„Nu este doar rolul de a aplica sancțiuni, ci suntem o atracție pentru turiști și pentru ieșenii care ajung în Centru. Animalele sunt foarte frumoase și foarte blânde, este o imagine bună pentru oraș.”
Polițist local, Divizia Călare

„Poliția asigură siguranța, nu este agent de marketing”

REPORTER DE IAȘI l-a întrebat pe consilierul local Bogdan Balanișcu (PSD) cum vede contigentul de 10 cai al Poliției Locale și cheltuielile anuale de 1 milion de lei cu această Divizie.
„Prioritar, mai ales într-un context pandemic, sub auspiciile crizei sanitare și economice, este să nu facem risipă de bani publici. Dacă discutăm despre Poliția Locală, trebuie să vorbim despre asigurarea unor nevoi ale comunității: în pricipal, cea de siguranță publică. Rolul principal este acesta, Poliția Locală nu este agent de marketing umblând prin oraș pe cai frumoși. Ei trebuier să verifice respectarea reglementărilor în vigoare. Cheltuiala este, într-adevăr, mare, și trebuie luăm lucrurile în ordinea priorităților: dacă am o mașină stricată, îmi ies picioarele prin podea de rugină, nu pun jante de aliaj să le admire lumea”, a precizat Bogdan Balanișcu.
30 milioane de lei a fost bugetul pe 2020 al întregii Poliții Locale, cu peste 2 milioane de lei mai mult decât în 2019.

Article image
De ce nu găseşte Poliţia Locală oameni la patrulele călare pentru care deja a cumpărat cai? De frică. Din şase candidaţi care şi-au completat dosarele pentru a deveni poliţişti-călare, patru au cedat şi au renunţat când au văzut animalele. Un al doilea concurs pentru prima serie de călăreţi va avea loc în aprilie. În ciuda lipsei de candidaţi, Primăria doreşte să mai cumpere încă cinci cai.   Directorul Poliţiei Locale Ia...
Autor Iulian Mofteescu Reportaje 25 Martie 2017


Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31