fbpx
 
Poate opri Poli Iași seria de trei eșecuri la rând contra lui CFR Cluj?

Poate opri Poli Iași seria de trei eșecuri la rând contra lui CFR Cluj?


Poli Iași începe returul din Superligă cu un meci tare, contra unei echipe care își propune să câștige titlul în acest sezon. Formația lui Leo Grozavu primește vizita lui CFR Cluj, într-un meci programat sâmbătă de la ora 18:45.

Partida din prima etapă a returului o găsește pe CFR Cluj pe locul 2, cu 30 de puncte, unul sub liderul FCSB. De partea cealaltă, Poli Iași a încheiat turul de campionat pe locul 12, la patru puncte de un loc în play-off. Ieșenii au 17 puncte acumulate.

Poli Iași, o echipă greu de învins

Chiar dacă se află în partea inferioară a clasamentului, Poli Iași a devenit o echipă greu de învins. După un start mai slab de sezon, Leo Grozavu a omogenizat lotul, iar Poli Iași a suferit o singură înfrângere în ultimele nouă meciuri oficiale. Doar Rapid a câștigat contra ieșenilor în ultima perioadă, cu 3-2 în Giulești.

CFR Cluj, în schimb, vine după o prestație dezamăgitoare pe terenul lui Hermannstadt, unde a pierdut cu 1-0. CFR avea șansa să termine turul pe primul loc, însă a fost învinsă după un gol spectaculos marcat de Cristian Neguț. Se poate spune că CFR Cluj nu este în formă, din moment ce are o singură victorie în ultimele cinci meciuri oficiale.

Formația lui Andrea Mandorlini are un lot mai valoros, motiv pentru care pe site-urile și blogurile de pronosticuri pariuri CFR Cluj are o cotă ceva mai mică la victorie decât cea a lui Poli Iași. În Superligă s-au văzut adesea surprize, astfel că nu ar fi neașteptat ca Poli Iași să o încurce pe CFR Cluj în prima etapă a returului.

Ce-i drept, Poli Iași nu s-a descurcat prea bine contra lui CFR Cluj în ultima perioadă. A pierdut ultimele trei meciuri și nu a reușit să marcheze în poarta ardelenilor. Ultimul succes al lui Poli Iași contra lui CFR Cluj datează din noiembrie 2020, când moldovenii s-au impus cu 1-0 în Cupa României, după un gol marcat de Andreas Calcan.

Bornele lui Poli Iași din prima parte a sezonului

În prima parte a sezonului, Poli Iași a încasat 20 de goluri și are a 9-a cea mai bună defensivă din Superligă. La polul opus, ieșenii au suferit în atac, cu doar 16 goluri marcate. Formația lui Leo Grozavu are al 12-lea atac al campionatului.

Accentul s-a pus pe organizarea de joc și pe contraatacuri, iar echipa a arătat mai disciplinată de la o etapă la alta. Din acest motiv, deși analiștii TV o numărau printre echipele cu șanse mari să retrogradeze la startul sezonului, în ultima vreme Poli Iași a primit tot mai multe laude.

Dezamăgire mare la CFR Cluj înaintea meciului cu Poli Iași

CFR Cluj a fost învinsă de Hermannstadt în ultima etapă, iar vestea este cu atât mai dureroasă pentru ardeleni în condițiile în care nu au putut trece peste FCSB în clasament.

La finalul partidei de la Sibiu, antrenorul Andrea Mandorlini nu și-a putut ascunde dezamăgirea și și-a găsit cu greu cuvintele la interviul acordat.

"Din păcate, a fost un examen important pe care l-am picat. Campionatul e lung, dar în acest moment suntem triști, a fost un meci important și noi n-am arătat bine. Am avut o posesie bună a mingii, dar nu am fost incisivi și concreți în fața porții. Din păcate, nu am fost periculoși. Am puține lucruri de spus. Pentru cât am avut posesia, n-am fost suficient de periculoși. Acest meci nu trebuia pierdut. Am picat un examen important, inclusiv eu. Putem vorbi mult despre acest meci. Voiam să fim pe primul loc. Era important să nu facem un pas greșit, dar din păcate l-am făcut", a spus Mandorlini, citat de Digi Sport.

Ce urmează pentru Poli Iași după meciul cu CFR Cluj

Pentru Poli Iași, după partida cu CFR Cluj va urma o pauză. În luna noiembrie se dispută meciurile decisive din preliminariile pentru EURO 2024, astfel că întrecerea internă se va întrerupe. Următorul meci al ieșenilor se va disputa în preajma zilei de 25 noiembrie, contra celor de la Hermannstadt, în deplasare.

Apoi, în preajma zilei de 2 decembrie, la Iași va sosi campioana Farul Constanța. Va urma un nou meci acasă, în jurul zilei de 9 decembrie, contra formației UTA Arad, una dintre rivalele pentru salvarea de la retrogradare. O săptămână mai târziu este programat meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, iar în ultima etapă din 2023 la Iași va sosi FCSB.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: