fbpx
 
Trei români din patru își vor petrece acasă vacanța de iarnă (sondaj)

Trei români din patru își vor petrece acasă vacanța de iarnă (sondaj)


Aproximativ 73% dintre români susţin că nu vor pleca deloc în concediu în această iarnă, iar dintre cei care o vor face aproape 11,5% îşi vor petrece vacanţa de iarnă în România, la munte, 7,5% vor petrece la rude/la ţară, peste 6% pe litoralul românesc şi numai 2,6% o vor petrece în străinătate, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, conform Agerpres.

Dintre cei care îşi vor petrece concediul în străinătate, circa 22% spun că vor merge în Turcia, aproape 16% au ales Spania, 12,5% - Grecia, câte 10% vor petrece sărbătorile în Bulgaria şi Italia iar peste 6% în Egipt. Printre alte destinaţii de vacanţă se numără, Norvegia, Anglia şi Brazilia.
La întrebarea ''Câte zile îţi permiţi să mergi în vacanţă în această iarnă?", peste 68% dintre cei care au răspuns sondajului am menţionat că vor merge 3 - 4 zile anul acesta în vacanţă, peste 20% spun că au ales să petreacă 7 zile de vacanţă, circa 8% vor merge în vacanţă 10 zile şi numai 2% vor petrece două săptămâni sau mai mult în vacanţă, relevă datele obţinute de CEC Bank.
Când vine vorba despre bugetul alocat anul acesta pentru vacanţa de iarnă, aproximativ 80% dintre respondenţi au menţionat că vor aloca sub 1.000 lei, peste 11% au răspuns între 1.000 - 2.000 lei, 6,5% vor aloca între 2.000 - 4.000 lei, iar aproape 4% intenţionează să cheltuiască peste 4.000 lei.
Referitor la mijlocul de transport pe care îl folosesc românii pentru a merge în vacanţă, autoturismul personal este prima alegere. Mai mult de jumătate dintre cei care vor pleca în vacanţă vor merge cu maşina, circa 23% au ales să se deplaseze cu trenul, peste 15% cu autocarul şi aproximativ 8% cu avionul.
Sondajul a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eşantion de circa 1.200 de respondenţi din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 53% dintre respondenţi sunt salariaţi, 75% locuiesc la oraş şi peste 27% au studii superioare.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 69,08 miliarde lei, la sfârşitul primului semestru al anului 2023.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească şi oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM şi POS, internet banking (CEConline), mobile banking (CEC app) şi magazinul virtual CEC_IN - unde pot fi accesate produse şi servicii bancare 100% online.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: