fbpx
 
Impact frontal între o căruță și o mașină, în Bacău: un bărbat a murit pe loc. Căruțașul și șoferul erau pulbere de beți

Impact frontal între o căruță și o mașină, în Bacău: un bărbat a murit pe loc. Căruțașul și șoferul erau pulbere de beți


Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață pe DN2 E85, pe raza localității Sascut. Un bărbat de 28 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a izbit o căruță. Impactul a fost atât de puternic încât un bărbat de 38 de ani, pasager în mașină, a murit pe loc. Tânărul aflat la volan a fost rănit ușor în accident.

Polițiștii au stabilit că „șoferul” nici măcar nu avea permis de conducere. În plus, el era și băut, după cum a rezultat din testarea cu etilotestul, care a indicat o valoare de 0,90mg/l alcool pur în aerul expirat.

Căruțașul a scăpat, dar s-a dovedit că și acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, în cazul său etilotestul indicând 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, conducerea fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice şi conducerea sub influenţa alcoolului. Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală! Pentru toţi cei care sunt tentaţi să conducă autovehicule, deşi nu posedă cunoştinţe elementare privind regulile de circulaţie şi nu conştientizează riscul pe care îl reprezintă pentru ceilalţi participanţi la trafic, reamintim că această faptă constituie infracţiune şi sunt în pericol de a plăti cu libertatea!”,  a transmis inspectorul principal Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

 

Sursa: realitateadebacau.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: