fbpx
 
Ciucă anunță că va fi pusă în transparență o nouă ordonanță cu măsuri pentru personalul din Educație (VIDEO)

Ciucă anunță că va fi pusă în transparență o nouă ordonanță cu măsuri pentru personalul din Educație (VIDEO)


Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că duminică va fi pusă în transparenţă o nouă ordonanţă de urgenţă cu măsuri pentru personalul din Educaţie, acestea fiind agreate împreună cu reprezentanţii sindicatelor.

„La ora 09,00 am avut o nouă întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie. Am agreat împreună nişte măsuri. La această întâlnire am participat împreună cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu ministrul Educaţiei, cu ministrul Muncii şi cu secretarul general al Guvernului. (...) Ne dorim să încheiem acest conflict de muncă pentru că este absolut o chestiune de responsabilitate faţă de sistemul educaţiei, faţă de copii, faţă de părinţi", a declarat Ciucă la începutul şedinţei de Guvern.

El a precizat că s-a agreat, între altele, creşterea valorii sumelor pentru personalul didactic şi personalul didactic auxiliar la nivelul de 25%.
„În ordonanţa de urgenţă pe care o vom pune astăzi în transparenţă, împreună cu sindicatele am agreat creşterea valorii sumelor pe care le vor primi atât personalul didactic, cât şi personalul didactic auxiliar să crească la nivelul de 25%. De asemenea, am agreat că începând cu anul viitor, pe grila de salarizare nouă, în noua lege a salarizării, salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie. De asemenea, procentul de 40% din vechea ordonanţă de urgenţă va creşte la 50% începând cu 1 ianuarie 2024 şi, desigur, vom acorda acele sume de formare profesională de 1.500 de lei pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi 500 de lei pentru personalul nedidactic", a explicat premierul.
El a adăugat că aceste măsuri, care vor fi aprobate de Guvern, sunt unele realizabile şi „nu vor deregla sistemul".
„Am dorit să înţelegem cu toţii că este vorba de seriozitate şi de angajament şi nu am dorit să venim cu măsuri populiste, care să ducă la dereglarea sistemului. Sunt măsuri care sunt realizabile şi am convingerea că aşa cum au decurs discuţiile din această dimineaţă am înţeles cu toţii că nu există alt parcurs decât acesta şi în tot ceea ce am realizat până acum am dat dovadă că cea ce am promis am făcut. Sunt convins că astfel toţi dascălii din sistemul de educaţie vor avea încredere că ne ţinem promisiunile, aşa cum am demonstrat şi până acum", a susţinut şeful Executivului.
Nicolae Ciucă a precizat că duminică va fi pusă în transparenţă decizională noua ordonanţă de urgenţă, iar până luni, la ora 10,00, sindicatele din educaţie trebuie să transmită decizia lor în legătură cu acest act normativ. Ordonanţa va fi aprobată într-o şedinţă ulterioară de Guvern.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30