fbpx
 
Se schimbă vârsta de pensionare pentru profesori: proiectul a trecut de Senat

Se schimbă vârsta de pensionare pentru profesori: proiectul a trecut de Senat


Senatul a adoptat un proiect Ordonanţă de Urgenţă potrivit căruia profesorii pot rămâne la catedră până la o anumită vârstă. Dacă va trece și de deputați, Ordonanța merge la președinte și va fi promulgată.

Senatul a adoptati un proiect de Ordonanță de Urgență potrivit căruia personalul feminin angajat în învățământ are libertatea de a opta să rămână în activitate până la vârsta de 65 de ani.

Ordonanța nu are încă putere și rămâne de văzut dacă va trece de Camera Deputaților.

Ce drepturi au profesorii la pensie

Potrivit proiectului, personalul didactic beneficiază de pensie în condițiile prevăzute de legislația de asigurări sociale și pensii care reglementează sistemul public de pensii. Pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic de conducere, de îndrumare și de control se poate face și în timpul anului școlar, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ, respectiv al inspectoratului școlar.

De asemenea, profesorii au libertatea să opteze pentru a desfășura activități didactice, salarizate prin plata cu ora, după împlinirea vârstei standard de pensionare. Potrivit legii, personalul didactic pensionat din învățământ beneficiază de asistență medicală și de acces la casele de odihnă și la bazele de tratament ale cadrelor didactice.

O parte dintre pensiile publice din țara noastră urmează să fie recalculate, iar unii angajați vor putea ieși mai devreme la pensie, după cum stabilește un proiect de ordonanță de urgență adoptat de către Executiv, dar încă nepublicat în Monitorul Oficial.

 

Sursa: România TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: