fbpx
 

Un băiat de numai cinci ani a fost filmat cum trece singur vama Medika din Polonia. Micuțul din Ucraina plânge și târăște după el o jucărie din pluș.


Un tânăr militar rus a izbucnit în plâns după ce a fost hrănit de civilii ucraineni şi a fost lăsat să vorbească la telefon cu apropiaţii săi, potrivit unei înregistrări de pe rețelele de socializare.


Leo Messi și-a luat rămas bun în lacrimi de la Barcelona, de la fani și de la colegi duminică, într-o conferință de presă. „Nu credeam ca voi spune vreodată „La revedere”. Nu credeam că voi ajunge la momentul la care voi pleca. Trebuie să spun din nou că sunt foarte recunoscător pentru iubirea pe care mi-au arătat-o. Am făcut tot timpul ce am putut ca să fiu cel mai bun din lume și clubul Barcelona să fie cel mai bun din lume”, a spus fotbalistul.

Un polițist din Iași a iertat un șofer de amendă și i-a oferit bani fetiței acestuia, impresionat de faptul că tatăl ei nu avea niciun leu pentru a-i lua ceva copilei pe drum. Fetița l-a îmbrățișat pe omul legii, care a mărturisit pe pagina de Faceboo Atenție Poliția Iași că i-au dat lacrimile.

Unul dintre cei mai căutaţi lideri de cartel din Mexic, Jose “El Marro” Yepez, a amenințat în lacrimi guvernul, după ce mama sa a fost arestată weekend-ul trecut.

Exemplu de devotament și iubire. O cățelușă și-a așteptat ore întregi stăpânul grav bolnav, la ușa UPU „Sf. Spiridon” Iași, în timp ce acesta era consultat. Patrupedul a reușit să impresioneze cadrele medicale și pacienții.

 


Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă marți dimineață de rusoaica Maria Şarapova, locul 147 WTA, fostă numărul 1 mondial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului. 6-4, 4-6, 6-3 a fost rezultatul partidei.

 


Momente extrem de emoţionante în Grecia, acolo unde Răzvan Lucescu şi-a încheiat mandatul pe banca lui Xanthi. Fostul selecţioner a primit flori şi a fost aplaudat de fani, iar trăirile au fost prea intense pentru a-şi stăpâni lacrimile.

 


Jurnalista Emilia Șercan a părăsit în lacrimi sâmbătă seară, emisiunea Profesioniștii realizată de Eugenia Vodă pe TVR 1 unde a fost invitată împreună cu Cătălin Tolontan.

 

„Mă simt o mare impostoare”, a explicat Șercan.

 


Loredana a impresionat aseară audiența Sălii Palatului cu un spectacol maraton de 3 ore în care i-au fost alături unele dintre cele mai mari vedete ale muzicii internaționale. Admiratorii au văzut-o pe Loredana, în genunchi pe scenă, încheind show-ul grandios cu o reinterepretare a piesei „Bună seara, iubite”.

 

Construit în 7 segmente, fiecare cu emoția, povestea și parfumul său, Sentimente i-a purtat pe spectatori prin viața și activitatea Loredanei de la speranța și inocența copilăriei până la recunoștința dragostei, trecând prin nostalgie, dor, bucurie, scrie „Libertatea”.