fbpx
 
Momentul în care un cal de curse aleargă pe peronul unei gări din Australia, sub privirile călătorilor. „Avea chef de joacă” (VIDEO)

Momentul în care un cal de curse aleargă pe peronul unei gări din Australia, sub privirile călătorilor. „Avea chef de joacă” (VIDEO)


Imagini bizare au fost surprinse pe peronul unei gări din Sydney, Australia. Un cal de curse, acoperit de o pelerină bej, a galopat în timp ce câțiva pasageri speriați s-au ferit din calea lui.

Calul fugise dintr-un ţarc și a ajuns în stația Warwick Farm cu 7 minute înainte de miezul nopții, vineri, 5 aprilie, potrivit Mirror.

Animalul s-a plimbat printre oamenii de pe peron și a așteptat trenul la linia galbenă, la fel ca toți călătorii. Nu au fost persoane rănite și nici animalul nu a avut de suferit, au anunțat autoritățile.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au fost distribuite chiar de rețeaua de transport a metropolei australiene. Reacțiile internauților nu au întârziat să apară: „Atenție, un cal de curse așteaptă”.

La un moment dat, un bărbat a oprit calul, care a fost încărcat, ulterior, într-un camion de transport.

„S-a raportat că purta doar o pelerină și avea chef de joacă. Părea să urmărească un informator de-a lungul peronului înainte de a încerca fără succes să se îmbarce într-un tren. S-a mutat apoi în zona de parcare unde a fost preluat de proprietarul său și a fost returnat la domiciliu în stare bună”, au anunțat autoritățile.

Calul scăpase din grajdurile Annabel Neasham Racing, care se află lângă stație, după ce o persoană necunoscută a eliberat trei cai de curse și un ponei dintr-unul dintre padocuri.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: