fbpx
 
wegdamnieuws.nl wegdamnieuws.nl

Un olandez a fost uimit de gestul unui român. Și-a schimbat complet părerea despre România


Gestul frumos făcut de un român pe nume Ioan Comăniciu, în vârstă de 31 de ani, plecat la muncă peste hotare, a determinat un olandez să își schimbe părerea proastă despre România.

Totul s-a întâmplat într-o dimineață în care Raymond s-a trezit cu un mesaj în căsuța vocală, primit de la un număr de telefon românesc.

„Mulți oameni au o anumită teamă față de România din cauza reputației sale, dar eroul meu a infirmat toate preconcepțiile”, a povestit bărbatul stabilit în Olanda pentru wegdamnieuws.nl.

Bărbatul din Delden spune că într-o seară a cinat acasă la un coleg, după care a plecat la o plimbare cu bicicleta. Acesta ar fi momentul în care bărbatul crede că și-a pierdut portofelul.

A doua zi însă, dimineața devreme, cu puțin înainte de ora 07:00, acesta a primit un mesaj pe telefon de la un număr românesc în care era anunțat că i-a fost găsit portofelul.

Câteva ore mai târziu a primit un alt telefon, de data aceasta de un localnic care îl anunța că un român i-a găsit portofelul și că l-a lăsat la un magazin.

Ioan Comaniciu are 31 de ani și a plecat la muncă în Olanda din Sâmbăta de Sus, iar în prezent lucrează la brutăria Nollen și locuiește în Stegenhoek.

„Am colegi drăguți, un angajator drăguț și, de asemenea, îmi place foarte mult. În România eram pe linia de asamblare, dar aici este diferit. Sunt aici de un an și jumătate, dar sper să rămân mult timp", a spus el.

Impresionat de gestul românului, olandezul a vrut să-i mulțumescă personal. Din acel moment el și-a schimbat complet părerea despre persoanele din România. 

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30