fbpx
 
Când rușii au capturat orașul Balakliya, din estul Ucrainei, au transformat sediul poliției centrale într-un loc al brutalității.

Un apel scris de reprezentanți ai așa-numitului Minister al Securității Statului (MGB) al regiunii separatiste a fost trimis miercuri la redacția Ava.md. Documentul prezintă o listă a spionilor ruși trimiși în Transnistria.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că politica de preţuri a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte medicamentele ar trebui revizuită.

Serviciile de informaţii militare ucrainene au difuzat luni, pe pagina lor web, datele personale ale circa 1.600 de soldaţi ruşi care au acţionat în localitatea Bucea din apropiere de Kiev, cu nume, prenume, data naşterii şi gradul militar, transmite agenţia EFE.

Serviciul de informaţii al ministerului ucrainean al Apărării a publicat luni o listă cu 620 de agenţi ruşi FSB despre care susţine că activează în prezent în Europa.

Lista completă a trofeelor atribuite în cadrul celor 23 de categorii de premii care au fost decernate duminică seară la gala Oscar 2022.

Autoritățile ruse au pregătit deja o listă cu companiile străine ale căror active pot fi naționalizate după ce au anunțat că se retrag sau își suspendă activitățile din țară, relatează Izvestia, cel mai vechi cotidian din Rusia.


Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat o primă listă a spațiilor temporare de cazare identificate la nivelul județului Iași pentru refugiații din Ucraina, anunță Prefectura.


Rusia a adăugat joi două membre ale grupului contestatar Pussy Riot şi un cunoscut scriitor satiric pe lista „agenţilor străinătăţii”, continuând astfel campania de reprimare a vocilor critice faţă de Kremlin, relatează France Presse.

Europol - agenţia Uniunii Europene pentru combaterea criminalităţii - a publicat vineri lista celor mai căutaţi 62 de infractori, sub titlul 'Ascunşi la vedere', semnalează dpa, citat de Agerpres.

Pagina 2 din 12

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31